168420 – 30032023 – La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a aprobat, în ședința de miercuri, proiectul de Lege privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, act normativ care permite emiterea de autorizații de construcție mult mai repede și cu mai puțină birocrație. Termenul de emitere, care, astăzi, în practică, poate ajunge și la un an, va fi redus la 65 zile, subliniază ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor este cel mai important act normativ în construcții din ultimii 20 de ani, care simplifică procesele de avizare, autorizare și monitorizare în domeniile urbanismului, amenajării teritoriului și construcțiilor.
Prin acest Cod, termenele de avizare a documentațiilor de urbanism și de autorizare a lucrărilor de construire vor fi reduse, astfel încât să nu se mai ”plimbe” documentațiile de la o instituție la alta. Actul normativ reduce termenul de aprobare a PUG-urilor și PUZ-urilor, precum și termenul de elaborare a studiilor de fezabilitate și se creează o platformă digitală națională pentru emiterea certificatelor de urbanism, a avizelor și a autorizațiilor de construire, prin ghișeul unic național al construcțiilor, astfel încât să nu mai existe suprapuneri sau contradicții între bazele de date, strategii de dezvoltare, masterplanuri ale diferitelor instituții, facilitând și simplificând procedurile pentru obiectivele majore de investiții.
Prin Cod, se propune și crearea Registrului național al clădirilor, un sistem informatic care va conține datele despre toate construcțiile autorizate, indiferent de finanțare – public sau privat, inclusiv date privind riscul seismic al clădirilor.
Construcții mai simple în mediul rural și nu numai
În mediul rural, se vor putea construi, doar cu notificarea primăriei, locuințe unifamiliale pentru folosința proprie, cu parter, fără subsol, de 150 mp, pe bază de proiecte proprii, întocmite de specialiști sau proiecte tip puse la dispoziție de autoritățile locale. De asemenea, cu notificarea primăriei și fără autorizație de construcție, se vor putea închide balcoanele în blocuri, se vor putea construi garaje, terase acoperite, pergole sau bucătării de vară.
Reguli mai aspre pentru construcțiile fără autorizație, calitate în construcții
Pentru descurajarea lucrărilor fără autorizație de construire, se introduce o autorizație de regularizare, care impune conformarea construcției la toate normele aplicabile și avizarea corespunzătoare a documentației. În plus, procedura de regularizare este supusă unei taxări mai mari de zece ori decât cea existentă, ceea ce conduce la un beneficiu important pentru bugetul local.
Pentru asigurarea unei calități controlabile a pieței de construcții, firmele de construcții vor fi certificate, iar cele care nu satisfac cerințele tehnice și administrative necesare nu pot participa la licitațiile la care nu sunt certificate. De exemplu, o firmă care nu are specialiștii necesari pentru certificare de lucrări în domeniul sanitar nu va putea participa la licitații pentru reabilitări sau construire de spitale.
Actul normativ propune și introducerea taxei de echipare edilitară pentru dezvoltările mari (cu peste 500 de unități locative), care se va plăti către bugetul local, cu destinația clar definită pentru infrastructură edilitară, rutieră, sanitară, educațională.
”Astfel, nu vom mai avea cartiere întregi construite haotic, fără asigurarea infrastructurii edilitare și rutiere sau fără cabinete medicale, creșe, grădinițe și școli – funcțiuni esențiale pentru o locuire sănătoasă și echilibrată, iar părinții nu vor mai fi nevoiți să străbată zeci de kilometri pentru a-și duce copiii la o unitate de învățământ”, a subliniat Cseke Attila.