168127 – 06032023 – Piața neagră a țigaretelor a crescut în ianuarie 2023 cu 1,3 p.p. până la 8,1% din totalul consumului, comparativ cu 6,8% în noiembrie 2022, conform studiului realizat de compania de cercetare Novel. Este cea mai mare creștere din ultimii doi ani, se arată într-un comunicat de presă JTI.
„În ianuarie 2023, piața neagră a crescut la nivel național cu peste 1 p.p. față de noiembrie 2022. Cea mai mare creștere a contrabandei se înregistrează în nord-est, cu 8,8 p.p. până la 27,9%, regiunea continuând astfel să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete. O majorare de 1,5 p.p. este notată și în sud, până la 4%. Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, categoria Duty Free deține cea mai mare pondere în ianuarie 2023, de 40%, aflându-se în creștere cu 1,3 p.p. față de noiembrie 2022. „Cheap Whites” înregistrează o ușoară scădere, cu 0,7 p.p. până la 32,3%. Cota produselor provenite din Moldova scade cu 1,5 p.p. până la 13,1%, iar Ucraina și Serbia se situează la nivel relativ constant”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.
”Traficul ilicit prejudiciază economia și dezvoltarea comunităților, cu atât mai mult în contextul dificil cu care ne confruntăm în perioada recentă. Fenomenul de contrafacere a devenit extrem de îngrijorător, datele din 2022 arătând că aproape un sfert dintre produsele de pe piața neagră erau contrafăcute, un nivel record al ultimilor 10 ani. Anul acesta a început cu o creștere cu circa 19% a nivelului contrabandei față de nivelul anterior, până la 8,1% din piața totală, și încă o fabrică ilegală găsită în România. Autoritățile și-au intensificat eforturile și, în primele două luni ale anului curent, au confiscat deja circa 13 milioane de țigarete de contrabandă, de trei ori mai mult față de perioada similară a anului trecut, conform raportărilor înregistrate pe platforma StopContrabanda.ro. Pentru a ține sub control acest fenomen este nevoie de implicarea comună a autorităților cu atribuții în domeniu, a industriei corecte care contribuie semnificativ la bugetul de stat, dar și de un cadru legislativ și fiscal predictibil, care să nu pună piedici suplimentare inițiativei comerciale legitime și responsabile”, a declarat Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice al Ariei Europa Centrală și de Sud din cadrul BAT.
„În 2023, JTI aniversează 30 de ani în România. Din 1993, investim, sprijinim autoritățile de aplicare a legii în acțiunile de combatere a contrabandei, derulăm programe sociale și culturale. Vom crește contribuțiile la buget și vom fi un angajator de top și în anii următori, în condițiile unei politici fiscale coerente și unui cadru de reglementare echilibrat. O inițiativă anti-tutun depusă recent la Senat reia prevederile radicale respinse acum doi ani de Parlament: interzicerea expunerii produselor din tutun în magazine, a vapatului în locurile publice și a sponsorizărilor, restricționarea comercializării și comunicării etc. În condițiile în care coșul de cumpărături al unui fumător este mai mare cu peste 30% decât al unui nefumător, votarea acestei inițiative ar duce la reducerea drastică a cifrei de afaceri pentru micii comercianți. În magazinele sătești, ascunderea pachetelor va „ajuta” vânzătorul să ofere consumatorilor, de sub tejghea, produse de pe piața neagră. Va avea de suferit și sectorul HoReCa, grav afectat de pandemie, iar domeniul cultural, și așa subfinanțat, va fi și mai lovit de lipsa fondurilor. Sperăm ca Parlamentul să dea dovadă de luciditate și să respingă din nou această propunere disproporționată, justificată chiar de inițiatori prin nerespectarea prevederilor legislației deja în vigoare – vânzarea de produse din tutun minorilor sau comercializarea la bucată”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.
„Am traversat, din 2020 până în prezent, crize fără precedent, iar în tot acest timp, industria tutunului a devenit cel mai solid contribuabil la bugetul de stat. Anul 2023 ne poate provoca, de asemenea, cu situații incerte, generate de contextul geo-politic, de schimbările climatice, de noi realități sociale sau de necesitatea reconfigurării unor întregi sectoare economice. În pofida tuturor provocărilor, Philip Morris International continuă să fie unul dintre cei mai mari investitori în România, iar până la finalul anului, investițiile în fabrica din Otopeni vor depăși 600 de milioane de dolari. Marii investitori sunt, de asemenea, angajatori de top, mari contribuabili și exportatori. Dacă ne uităm la datele INS pentru ultimele 11 luni ale anului trecut, valoarea exporturilor de produse din tutun s-a ridicat la 1,3 miliarde de euro și se situează pe locul trei după exporturile de cereale și semințe și fructe oleaginoase. Continuăm să investim, să ne dezvoltăm într-un mod sustenabil și să contribuim semnificativ la dezvoltarea economiei românești. Ne dorim să ne desfășurăm activitatea într-un cadru legislativ echilibrat, predictibil și echitabil pentru toți actorii economici”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.
„Tendințele îngrijorătoare notate de compania de cercetare Novel anul trecut continuă și în 2023, și anume creșteri ale pieței negre în regiunea de nord est și majorarea ponderii produselor provenite din surse duty free. Acestora li se adaugă creșterea comerțului ilegal cu peste un punct procentual. Așa cum spuneam și în lunile trecute, pentru ca piața neagră să se mențină sub 10%, este nevoie de o politică fiscală coerentă și un cadru legislativ care să nu presupună noi restricții. Impozitarea suplimentară a unor contribuabili care deja virează la buget circa 80% din cifra de afaceri va stopa dezvoltarea și investițiile”, a adăugat Adrian Pirau, Market Manager, Imperial Tobacco Distribution Romania.
„Avem convingerea că această creștere a contrabandei cu țigarete la început de an este una conjuncturală, care nu se va constitui într-o tendință pe termen lung. Autoritatea Vamală continuă să aibă ca prioritate combaterea comerțului ilegal cu bunuri accizabile. Astfel, în luna ianuarie am demarat un proiect de creștere a capacitatății administrative, tehnice și operaționale a Vămii Române, prin achiziționarea de echipamente specifice pentru 19 birouri vamale, cu scopul efectuării de controale mai eficiente. Precizăm că proiectul vizează toate birourile vamale situate la frontiera Uniunii Europene cu Moldova, Ucraina și Serbia, presupunând investiții de peste 17 milioane de euro, în cea mai mare parte din fonduri europene nerambursabile. În anul 2022, Autoritatea Vamală Română, prin structurile de supraveghere și control vamal de la nivel central și teritorial, au confiscat un număr de 22,1 milioane de țigarete și peste 27 de tone de tutun de narghilea. Vom continua să depunem eforturi susținute și în anul în curs pentru menținerea comerțului ilegal cu țigarete sub nivelul mediu înregistrat în UE, de circa 10% și vom continua colaborarea cu autoritățile abilitate pe plan național și international, precum și cu mediul de afaceri onest”, a declarat președintele Autorității Vamale Române, Bogdan Lari Mihei.
„Poliția de Frontieră a continuat și în această perioadă să deruleze acțiuni de amploare pentru combaterea contrabandei. Anul trecut, am înregistrat rezultate foarte bune. Astfel, au fost reținute în vederea confiscării, aproximativ 4 milioane de pachete cu ţigări de contrabandă, precum şi 51.550 kg de tutun si tutun pentru narghilea. Doar în primele două luni ale anului în curs au fost capturate 630.000 de pachete și 10.000 kg tutun. De asemenea, au fost destructurate cinci grupări de crimă organizată, specializate în contrabandă. Vom continua și în următoarele luni să desfășurăm acțiuni susținute pentru a menține comerțul ilegal cu țigarete la sub 10%”, a declarat inspectorul general al Poliției de Frontieră, chestor de poliţie Victor-Ştefan Ivaşcu.
“Poliția Română a continuat și în anul 2022, prin structurile sale specializate, să abordeze prioritar prevenirea și combaterea traficului ilicit cu produse din tutun, contribuind astfel la succesele înregistrate în acest domeniu, concretizate în cel mai scăzut nivel al pieței negre în România din anul 2008. Astfel, în perioada de referință au fost înregistrate 782 de dosare penale vizând această problematică, în care sunt cercetate 1.045 de persoane. De asemenea, activitățile operative desfășurate au condus la capturarea a 56.018.334 de țigarete și 32.527,94 kg de tutun și la destructurarea a 11 grupări infracționale. Pentru eficientizarea activităților specifice în domeniu, monitorizăm permanent evoluția situației operative și vom continua, în cooperare cu ceilalți parteneri instituționali și cu mediul de afaceri, să ne adaptăm măsurile pentru ca în anul 2023 să concretizăm consolidarea capacității instituționale de gestionare a acestui gen de criminalitate”, a declarat directorul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – chestor de poliţie Aurel Dobre.
În 2021, companiile de tutun au virat la bugetul statului peste 19,85 miliarde lei, în creștere cu 13% față de 2020.