Acasă Social Aparare Campanie de promovare a carierei militare în cadrul Forțelor Aeriene Române

Campanie de promovare a carierei militare în cadrul Forțelor Aeriene Române

DISTRIBUIȚI

  168186 – 12032023 – În perioada 13 – 31 martie 2023, Statul Major al Forțelor Aeriene desfășoară o campanie de promovare a ofertei educaționale a Forțelor Aeriene în 10 orașe din țară. Activitățile de promovare se vor desfășura astfel: – pe data de 13 martie, Arad (Chișineu Criș); – pe data de 14 martie, Bihor (Beiuș); – pe data de 15 martie, Timiș (Făget); – pe data de 16 martie, Caraș-Severin (Caransebeș); – pe data de 17 martie, Mehedinți (Baia de Aramă); – pe data de 27 martie, Suceava (Vatra Dornei); – pe data de 28 martie, Neamț (Roman); – pe data de 29 martie, Suceava (Colegiul Național Militar “Ștefan cel Mare”); – pe data de 30 martie, Botoșani; – pe data de 31 martie, Iași.
În cadrul întrunirilor, desfășurate cu sprijinul centrelor militare județene, atât elevii de liceu, cât și persoanele interesate de o carieră militară, vor afla detalii privind oferta educațională a învățământului militar de aviație, dar și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi selecționați și a urma cursurile acestor instituții militare de învățământ superior și postliceal. Totodată, li se vor prezenta aspecte legate de cariera piloților și a militarilor Forțelor Aeriene, oferite de reprezentanți ai Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, de militari din cadrul bazelor aeriene și de la subunitățile de radiolocație ale Brigăzii 76 Supraveghere, Cercetare și Avertizare Timpurie prin Radiolocație.
La sfârșitul fiecărei activități, în funcție de condițiile meteorologice, aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române vor survola locațiile.         Activitatea este condusă de reprezentanți ai Oficiului personal și mobilizare din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene, iar la activitate pot participa atât elevii din clasele terminale din colegiile tehnice și reale din județele vizate, respectiv Arad, Bihor, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Suceava, Neamț, Botoșani și Iași, cât și persoanele interesate de o carieră militară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.