Acasă Politic Angajament transpartinic

Angajament transpartinic

DISTRIBUIȚI

 168402 – 29032023 –  Plenul Parlamentului a aprobat, marţi, constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

”Având în vedere invitaţia de aderare la OCDE, adresată României la 25 ianuarie 2022, luând în considerare puternicul consens politic intern pentru intrarea în această organizaţie, având în vedere faptul că la Consiliul OCDE din iunie 2022 a fost adoptată Foaia de parcurs, document ce fixează termenii, condiţiile şi etapele procesului de aderare a României la organizaţie, (…) ţinând seama de faptul că la 15 decembrie 2022 prim ministrul României a depus oficial la sediul OCDE Memorandumul Iniţial al României, fapt ce deschide etapa tehnică a procesului, Parlamentul României adoptă hotărârea prin care se constituie Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)”, se arată în documentul adoptat de plen.

Din noua comisie vor face parte, potrivit configurației politice, 21 de parlamentari.

Şedinţele comisiei vor fi, de regulă, publice, și la ele vor putea participa în calitate de invitați reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai asociaţiilor profesionale, specialişti sau reprezentanţi ai ONG-urilor.

Rolul comisiei este de a examina iniţiativele legislative necesare armonizării şi alinierii legislaţiei în legătură cu aderare la OECD.

Membrii comisiei  vor participa la lucrările reţelei interparlamentare a OCDE şi vor avea activităţi de diplomaţie parlamentară în scopul promovării candidaturii României.

 Prim-ministrul Nicolae Ciucă a salutat constituirea Comisiei, considerând că este un ”angajament transpartinic” față de procesul de aderare a țării noastre la OCDE, ca parte a demersurilor strategice ale României în plan internațional și a anunțat disponibilitatea Guvernului de a coopera cu Comisia specială parlamentară OCDE, și de a sprijini dezbaterea publică pe subiect, ”în favoarea bunei guvernări și a intereselor cetățenilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.