Acasă Economie 100 de ani de la adoptarea Constituției României Mari

100 de ani de la adoptarea Constituției României Mari

DISTRIBUIȚI

 168300 – 22032023 – În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 24 martie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic  cu tema 100 de ani de la adoptarea Constituției României Mari.

Aversul monedei din aur redă cupola palatului Adunării Deputaților din București, în perioada interbelică, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „500 LEI”, stema României și anul de emisiune „2023”.

 

 

 

 

Aversul monedei din argint redă cupola palatului Adunării Deputaților din București, în perioada interbelică, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2023”. 

 

 

 

 

 

Reversul comun al monedelor din aur și argint prezintă portretele și numele Regelui       Ferdinand I și al lui Ion I.C. Brătianu și inscripțiile „ADOPTAREA CONSTITUTIEI ROMANIEI           MARI – 100 ANI” și „1923”.

Monedele din aur și argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare, precum și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese, iar pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 14.500,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate, iar pentru moneda din argint este de 460,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din aur și argint cu tema 100 de ani de la adoptarea Constituției României Mari au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica http://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.