167898 – 09022023 – România va colabora cu Comisia Europeană pe un proiect pilot prin care vor fi efectuate verificări asupra unor proceduri mai rapide și mai eficiente pentru gestionarea problemei migrației la frontierele externe ale UE, a anunțat joi președintele Klaus Iohannis, într-o declarație de presă înaintea reuniunii Consiliului European.
Șeful statului a accentuat că România nu este sursă de mugrați, că nu se află pe rutele de migrațiune și a cerut ca această temă să nu fie pusă în legătură cu accederea României în spațiul Schengen și subliniind că România va continua discuțiile pentru a obține aderarea la zona de liberă circulație.
“Vom vorbi despre aspecte ale migrației legate de extern, adică cum protejăm granița externă a Uniunii Europene mai bine, cum facem să returnăm migranți mai rapid, cum procesăm solicitările de azil mai rapid și așa mai departe. Aceste lucruri sunt importante. Vreau să spun încă o dată și să fiu foarte clar: România nu este sursă de migrație și România nu este țară de tranzit. Noi știm să ne protejăm granițele. Însă problema este una europeană și atunci e clar că și noi vrem să participăm la găsirea celor mai bune soluții. În acest sens, noi suntem deschiși să colaborăm cu Comisia Europeană pe un proiect pilot care va veni să verifice anumite proceduri mai rapide, mai eficiente și, în acest fel, chiar să creăm un bună practică care poate fi preluată și de alte state membre”, a spus Iohannis.
De asemenea, președintele Iohannis a explicat că spațiul Schengen are legătură cu libera circulație a cetățenilor europeni, în timp ce în problema migrației este vorba despre cetățeni non-UE: “Schengen se referă la o libertate de circulație a cetățeanului european, iar când vorbim de migrație vorbim despre proceduri care se adresează unor oameni care vin din afara Uniunii Europene. Deci este cu totul altceva”.
“Ah, că în opinia unor state membre există legături între acestea, am luat act de această chestiune și, și din acest motiv, vrem să găsim soluțiile cele mai bune. România niciodată nu este parte din problemă, dar noi încercăm întotdeauna să fim parte și să contribuim la soluție”, a mai spus președintele Iohannis.
Șeful statului participă joi ș vineri la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care se desfășoară la Bruxelles, pe agenda reuniunii speciale figurând ultimele evoluții ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv în contextul împlinirii unui de la declanșarea acestuia, competivitatea economiei Uniunii Europene și gestionarea migrației.