168038 – 23022023 – Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a participat joi, 23 februarie, la sediul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, la cea de-a treia ediție a conferinței internaționale cu tema „Unmanned Systems Forum. Smart Approach, Fast Development”, organizată de Asociația New Strategy Center (NSC) cu sprijinul MApN.
Dezbaterile conferinței au pus accent pe subiecte de actualitate, referitoare la evaluarea impactului războiului din Ucraina asupra mediului de securitate internațional, la un an de la izbucnirea acestuia, cu accent pe regiunea Mării Negre, aspecte privind competiția pentru Marea Neagră și utilizarea sistemelor fără pilot în cadrul războiului naval modern, rolul acestora în cadrul climatului de securitate, precum și aspecte relevante cu privire la protejarea infrastructurii critice în zona economică exclusivă a României.
„Vineri, 24 februarie, se împlinește un an de la invazia neprovocată a Federației Ruse în Ucraina”, a subliniat în alocuțiunea sa, ministrul Angel Tîlvăr. „Vom continua să sprijinim Ucraina atât cât va fi nevoie, pentru că poporul român crede într-un sistem internațional bazat pe reguli, nu pe agresiune. Deciziile care s-au luat în România în ultimii 30 de ani ne fac să fim de partea bună a istoriei, a democrației și a libertății.
Forumul Systems Forum. Smart Approach, Fast Development, abordează o temă de mare relevanță în contextul actual de securitate. Noile tehnologii permit sistemelor fără pilot să funcționeze cu o autonomie din ce în ce mai mare, un element esențial când vorbim despre acțiuni de recunoaștere, supraveghere, detectare ținte sau misiuni de luptă și război electronic. În plus, sistemele fără echipaj devin mai versatile și mai rentabile datorită dezvoltării capabilităților multirol, care le permit să îndeplinească o multitudine de sarcini. Utilizarea dronelor în războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina a confirmat, încă o dată, importanța sistemelor fără pilot în războiul modern. Pe de altă parte, a evidențiat și probleme de natură etică și legală privind folosirea acestora în conflicte armate, cum ar fi protejarea civililor sau identificarea cu precizie a combatanților și a non-combatanților”, a declarat ministrul Apărării Naționale.
Totodată, ministrul Angel Tîlvăr a făcut referire la importanța sistemelor fără pilot în războiul modern, menționând că ,,Ministerul Apărării Naționale are, în derulare, mai multe programe de înzestrare importante în acest segment. Anul trecut a fost lansată licitația pentru achiziția de sisteme portabile de combatere a sistemelor de aeronave fără pilot la bord, de tipul UAS și Small UAS, pentru Forțele Terestre. De asemenea, la sfârșitul lunii decembrie, a fost semnat un acord cadru de achiziționare a șapte sisteme UAS Watchkeeper X, din Israel, care vor intra în dotarea Armatei României. Totodată, a fost obținută aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru achiziția de sisteme Bayraktar TB2, cu muniția aferentă și suportul logistic inițial.”
La conferință au participat oficiali și experți civili și militari atât din România, cât și din alte state membre NATO și UE, precum și reprezentanți ai mediului academic și ai unor companii cu o vastă experiență în domeniu. Evenimentul a fost organizat în sistem Chatham House și într-un format mixt, atât cu participare online, cât și fizică.