Acasă Social Aparare Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, în vizită la Berlin

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, în vizită la Berlin

DISTRIBUIȚI

 167779 – 27012023 – Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a efectuat, în zilele de 26 și 27 ianuarie, o vizită oficială în Republica Federală Germania, la invitația ministrului federal al Apărării, Boris Pistorius.

Cei doi miniștri ai apărării au avut un schimb consistent de opinii  cu privire la situația complexă de securitate din zona Mării Negre, discuția fiind axată pe efectele pe care războiul de agresiune desfășurat de Federația Rusă în Ucraina le produce la nivel regional și global. A fost evidențiată importanța continuării sprijinului internațional pentru Ucraina, fiind condamnate atacurile nediscriminatorii cu rachete asupra localităților ucrainene, care produc multe victime în rândul populației civile.

Cei doi oficiali au discutat, de asemenea,  despre dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării și despre agenda de securitate aliată și europeană, în contextul unor provocări de securitate fără precedent, fiind abordate modalitățile optime de adaptare la realităţile strategice curente.

 „În ceea ce privește cooperare în cadrul NATO, i-am transmis omologului meu aprecierile noastre pentru contribuția constantă a Germaniei în implementarea măsurilor de descurajare și apărare din regiunea Mării Negre și am salutat participarea Forţelor Aeriene Germane la misiunile de poliţie aeriană consolidată (eAP) în România. Am convenit că este foarte important să continuăm desfășurarea în comun a exercițiilor bilaterale și multinaționale, atât în România, cât și în Germania, și să intensificăm cooperarea în domeniul instruirii și al industriei de apărare”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr

Referitor la cooperarea la nivelul Uniunii Europene, discuțiile dintre cei doi miniștrii au vizat în mod special inițiativele în domeniul apărării, România și Germania având poziții similare privind modalitatea de consolidare a Politicii de Securitate și Apărare a Uniunii Europene. În context, a fost evidențiată importanța valorificării oportunităților de colaborare industrială sub egida Fondului European de Apărare (EDF) și al achizițiilor în comun. Totodată, discuțiile au vizat și sprijinul pentru consolidarea rezilienței statelor din Vecinătatea Estică.

 În același timp, oficialii au subliniat importanța semnării celei mai recente Declarații comune privind cooperarea NATO-UE, la data de 10 ianuarie a.c., document ce consolidează și mai mult parteneriatul strategic dintre cele două organizații.

 Ministrul român al Apărării a mulțumit omologului german pentru importanța pe care țara sa o acordă flancului estic aliat,  aspect menționat recent și în Declarația comună a Germaniei și Franței semnată, la 22 ianuarie, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la Semnarea Tratatului de la Élysée.

  În context bilateral a fost evidențiată buna cooperare în domenii precum învățământul militar, istorie militară, deschiderea pentru creșterea nivelului cooperării în domeniul tehnico-militar și disponibilitatea privind reluarea discuțiilor politico-militare, ca instrument esențial pentru identificarea și implementarea activităților practice de cooperare.

 Programul vizitei ministrului Apărării Naționale la Berlin a cuprins si o întrevedere cu ministrul de stat în Ministerul Federal de Externe, Tobias Lindner.

Ministrul Tîlvăr a exprimat aprecierea pentru angajamentul Germaniei în implementarea măsurilor de descurajare și apărare dedicate Flancului Estic aliat, în particular în zona Mării Negre, evidențiind, în context, încadrarea de posturi în structurile multinaționale sau participarea la misiuni de poliție aeriană a NATO de pe teritoriul României.

Oficialul român a subliniat, de asemenea, importanța continuării desfășurării în comun a exercițiilor bilaterale și multinaționale, cu beneficiul creșterii interoperabilității și al confirmării angajamentului reciproc, în spiritul solidarității aliate. Totodată, a evidențiat cooperarea țărilor noastre în cadrul Grupării Națiunilor Cadru condusă de Germania, subliniind angajamentul de a continua eforturile pe linia dezvoltării în comun a capabilităților. În context mai larg, a fost evidențiat interesul pentru consolidarea proiectelor de cooperare în cadrul UE.

 Totodată, ministrul român al Apărării a subliniat importanța continuării angajamentului Uniunii Europene (inclusiv prin intermediul Facilității Europene pentru Pace) și al statelor membre în asigurarea unui sprijin consistent pentru Republica Moldova și Georgia în vederea creșterii rezilienței și consolidarea parcursului pro-european al acestora.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.