Acasă Social IICCMER: “Barometrul nostalgiei comuniste”

IICCMER: “Barometrul nostalgiei comuniste”

DISTRIBUIȚI

 167761 – 26012023 – Începând cu data de 1 februarie 2023, IICCMER va lansa Programul de monitorizare a manifestărilor și actelor publice de relativizare a naturii criminale a regimului comunist „Barometrul nostalgiei comuniste”,, .

Concret, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc va monitoriza manifestările publice, producțiile culturale și științifice, pe cele de divertisment și inițiativele comerciale la originea cărora se află intenția de promovare, instrumentalizare, revizuire sau ocultare a naturii criminale a regimului comunist.

Rezultatele monitorizării vor fi publicate sub forma unui raport anual, al cărui conținut este menit să stea la baza unor instrumente educaționale adresate în principal elevilor din ciclul liceal de învățământ și nu numai.

„Barometrul nostalgiei comuniste” se încadrează în exemplul și inițiativa altor organizații și instituții din lumea întreagă, al căror scop este combaterea antisemitismului și consolidarea democrației.

IICCMER constată existența unui curent de opinie menit să relativizeze natura criminală a regimului comunist din România, promovând în paralel ideea unei presupuse perioade de înflorire economică, politică și culturală a țării, cu precădere în intervalul în care la conducerea țării s-a aflat Nicolae Ceaușescu.

Prezența masivă a înscrisurilor și a imaginilor pe diverse suporturi, de la articole de îmbrăcăminte la cărți poștale și existența unei producții imense multimedia menite să inoculeze ideea comunismului văzut ca „paradis pierdut”, deși ar putea părea marginală, este cel puțin la fel de nocivă ca și inițiativele asumate de eroizare a ofițerilor din Securitate. Sub pretextul divertismentului și al libertății de opinie, astfel de manifestări se adresează cu precădere tinerilor, subminând încrederea acestora în democrație, prin promovarea unei variante simplificate și pozitive a ceaușismului. Existența unui program național educațional axat pe cunoașterea crimelor comunismului devine astfel o necesitate stringentă.

Subliniez faptul că scopul nostru nu este să instituim delictul de opinie sau să facem poliție intelectuală, ci să înțelegem și mai ales să oferim instrumente și argumente educaționale, care pot fi folosite într-un demers mai larg de cunoaștere profundă a crimelor comunismului. Intenția IICCMER nu este aceea de a inventa presupuși «dușmani ai democrației», ci de a înțelege de unde vin și cum se manifestă pericolele la adresa acesteia. Un astfel de proiect nu poate fi unul de «condamnare» a comunismului, căci IICCMER nu are astfel de atribuții și nici instrumente ca atare. Ceea ce face IICCMER este să ofere argumente și temeiuri pentru a nu uita niciodată faptul că regimul comunism a produs efecte criminale pe tot parcursul existenței sale”, declară Prof.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele executiv al IICCMER.

Așa cum a arătat experiența unor țări ca Rusia și Belarus, divertismentul a fost și încă reprezintă unul dintre cele mai viguroase filoane de inducere a unei false memorii istorice pozitive cu privire la comunism. Cu mult înainte de schimbare a politicii acestor state, societățile au fost „inundate” de producții cinematografice, festivaluri, pretinse lucrări științifice și de popularizare, emisiuni de televiziune concepute în cheia mitologiei eroizante sovietice. Un astfel de fond cultural a dus la erodarea dramatică a spiritului democratic în societățile supuse unor astfel de experimente, facilitând reinstaurarea autoritarismului în aceste țări.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.