Acasă Politic Guvernul a aprobat memorandumul pentru semnarea Acordului între România şi Ucraina privind...

Guvernul a aprobat memorandumul pentru semnarea Acordului între România şi Ucraina privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii

DISTRIBUIȚI

 167647 – 12012023 – Guvernul a aprobat, miercuri, un memorandum privind semnarea Acordului între România şi Ucraina privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii.

Potrivit unui comunicat al Executivului, faţă de prevederile Convenţiei interguvernamentale româno – ucrainene care reglementează acum domeniul, noul acord cuprinde obligativitatea respectării normelor europene, transpuse în legislaţia naţională, privind recunoaşterea calificărilor profesionale, modificările legislative întreprinse la nivelul sistemului naţional de învăţământ din cele două state.

De asemenea, noul acord mai prevede recunoaşterea Atestatului cu o durată de 10 ani eliberat de instituţiile de învăţământ secundar din Ucraina cu Diploma de Bacalaureat din România, dacă acel atestat este însoţit de o diplomă de studii superioare recunoscută în România, precum şi introducerea unei dispoziţii privind recunoaşterea diplomelor de studii superioare în Teologie, eliberate de instituţiile de învăţământ superior religios din Ucraina, care nu sunt incluse în sistemul formal de educaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.