Acasă Externe Germania a preluat comanda forţei de intervenţie rapidă a NATO

Germania a preluat comanda forţei de intervenţie rapidă a NATO

DISTRIBUIȚI

 167565– 03012023 – Germania a preluat de la 1 ianuarie comanda Forței de Reacție Rapidă din NATO. Mii de soldați sunt pregătiți să intre în acțiune în doar câteva zile, arată un comunicat al Alianței Nord-Atlantice.

Very High Readiness Joint Task Force (VJTF) a NATO a fost creată în 2014 în cadrul Forței de răspuns consolidate a NATO, în urma anexării ilegale a Crimeei de către Rusia și a crizelor din Orientul Mijlociu. Germania preia comanda de la Franța, care a condus forța în 2022. Ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, NATO a desfășurat elemente ale VJTF în România în prima misiune de apărare colectivă.

„Germania este un aliat important și mulțumim Germaniei pentru că va conduce VJTF în 2023”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu. „În vreme ce războiul ilegal al Rusiei în Ucraina continuă să amenințe pacea și securitatea în Europa, nu trebuie să existe nicio îndoială cu privire la hotărârea NATO de a proteja și apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat. VJTF este primul răspuns al NATO și o parte cheie a apărării noastre colective. Conducerea Germaniei este o demonstrație puternică a angajamentului și a capacităților sale”, a mai precizat Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO, se menționează în comunicatul de presă al Alianței.

VJTF este componenta cu cel mai avansat nivel de pregătire pentru intervenție în luptă a Forței de răspuns a NATO, iar conducerea ei este asigurată prin rotație anuală între aliați.

În 2023, forțele terestre ale VJTF vor cuprinde aproximativ 11.500 de militari, având Brigada 37 Infanterie Mecanizată (Panzergrenadierbrigade 37) ca element central, nouă aliați NATO (Belgia, Cehia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Germania, Țările de Jos, Norvegia, Slovenia) contribuind la constituirea ei.

Potrivit unui anunț din 2 ianuarie al NATO, în zilele de 18 și 19 ianuarie Comitetul Militar al NATO se va reuni la Bruxelles pentru a analiza evoluţia războiului pornit în februarie anul trecut de Rusia împotriva Ucrainei şi pentru a discuta ”chestiuni de importanţă strategică”.

Comitetul Militar va fi prezidat de amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului, iar la întâlnire vor participa, ca invitați, Finlanda și Suedia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.