167632 – 11012023 – Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit marți, 10 ianuarie, cu viceprim-ministrul și ministrul polonez al apărării, Mariusz Błaszczak, în baza militară Bemowo Piskie din Polonia. Întrevederea, la care a participat și șeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, a avut loc în cadrul vizitei pe care conducerea MApN a efectuat-o la detașamentul românesc de apărare antiaeriană „Sky Guardians” din compunerea Grupului de Luptă NATO, dislocat în Bemowo Piskie Training Area (BPTA).
Agenda de discuții s-a axat pe consolidarea relațiilor militare bilaterale și în format NATO și UE și pe continuarea adaptării defensive a arhitecturii de securitate pe flancul estic aliat și la frontiera Uniunii Europene, potrivit dinamicii situației de securitate din Europa Centrală și de Est. S-a evidențiat că participarea reciprocă a militarilor români și polonezi în structuri aliate multinaționale dislocate pe teritoriile celor două țări nu este doar un exemplu de cooperare militară în plan internațional, ci și o dovadă fără echivoc a voinței comune ferme pentru apărarea colectivă.
Discuțiile au indicat abordări convergente și unitare în cadrul perspectivei de asigurare a stabilității situației regionale de securitate. De asemenea, oficialii militari și-au exprimat convingerea că, în baza parteneriatului strategic, relațiile de cooperare dintre cele două armate vor continua să se consolideze.
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a apreciat că nivelul cooperării militare româno-polone este la un nivel ridicat, fiind fructificate la maximum oportunitățile de colaborare atât în plan bilateral, cât și în context NATO și UE.
„Avem multe lucruri în comun cu militarii polonezi, începând cu apartenența la cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, NATO, continuând cu apartenența la Uniunea Europeană, precum și cu excelentele relații bilaterale și în alte formate de colaborare pe care le fructificăm pe baze mutuale. Un cuvânt cheie pe care l-am folosit în dialogul nostru a fost interoperabilitatea. Am stabilit împreună să sprijinim instruirea militarilor noștri cu echipamentele cele mai moderne pe care le avem în înzestrare. Avem o viziune comună în ceea ce privește situația de securitate generată de invazia neprovocată și profund ilegală a Federației Ruse în statul suveran Ucraina. Am subliniat împreună importanța coeziunii și a solidarității europene împotriva acestei agresiuni,” a declarat Angel Tîlvăr.
La rândul său, viceprim-ministrul și ministrul apărării naționale din Polonia, Mariusz Błaszczak, a declarat: „Mulțumesc României pentru dislocarea detașamentului românesc în cadrul Grupului de Luptă din Polonia. Avem opinii similare cu privire la consolidarea forțelor noastre armate. Cheltuim pentru apărare mai mult decât cei 2% minim din PIB. Atât noi, cei din Polonia, cât și prietenii noștri din România ne echipăm efectivele cu tehnică militară modernă. Împreună construim puterea țărilor Alianței Nord-Atlantice situate pe flancul estic al NATO, dovedind oricărui potențial agresor că un atac asupra Poloniei sau României nu va avea niciun rezultat”.