167695 – 18012023 – Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, va participa la prima sesiune din acest an a Comitetului Militar NATO (NATO MC), în formatul șefilor Apărării (MCCS), care va avea loc în zilele de 18 și 19 ianuarie, la Bruxelles.
Reuniunea va fi condusă de amiralul Rob Bauer, președintele NATO MC. Pe timpul sesiunilor de lucru, celor 32 de șefi ai apărării li se vor alătura Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Christopher Cavoli, Comandantul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT), generalul Philippe Lavigne, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Agenda discuțiilor va acoperi aspectele de importanță strategică la nivelul Alianței – războiul din Ucraina, provocările de securitate, o analiză a contextului de securitate din Balcanii de Vest, inclusiv din perspectiva misiunii KFOR, pe care NATO o desfășoară în regiune, accelerarea implementării unor documente doctrinare, precum „Conceptul fundamental al NATO de ducere a războiului” (NATO Warfighting Capstone Concept) și „Conceptul de Descurajare și Apărare a zonei Euro-Atlantice” (Concept for the Deterrence and Defence of the Euro-Atlantic Area), respectiv dezvoltarea de capabilități.
Comitetul Militar NATO, cea mai înaltă autoritate militară în cadrul organizației, are rolul de a furniza recomandări Consiliului Nord-Atlantic privind modalitățile în care Alianța poate răspunde la provocările globale de securitate. De regulă, pe durata unui an, reuniunile la nivelul şefilor apărării se desfășoară de două ori la sediul NATO din Bruxelles și o dată într-o ţară membră a Alianţei.
Secretarul general adjunct, Mircea Geoană, se va alătura Comitetului Militar în prima sesiune pentru a prezenta cele mai recente obiective politice și pentru a discuta alături de liderii militari ai NATO despre provocările de securitate cu care se confruntă Alianța în actualul context global.