167646 – 12012023 – Pentru a reduce numărul copiilor care intră în sistemul de protecție a statului și pentru sprijinirea familiilor vulnerabile să evite separarea, din diverse cauze (șomaj, sărăcie, dizabilități etc), de copii, Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Familiei, un proiect de lege prin care instituie o nouă obligație pentru autoritățile administrației publice – sprijinirea familiilor vulnerabile. Deocamdată, proiectul e doar adoptat de Guvern, dar trebui să treacă și prin Parlament.
Conform Notei de Fundamentare care însoțește proiectul de lege, din cauza lipsei fondurilor pentru activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa, a lipsei de personal de la nivelul primăriilor și a lipsei interesului autorităților pentru acest tip de situații, în urma sesizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului la nivel județean, preluarea copiilor aflați în situație de risc în sistemul de protecție socială rămâne cea mai simplă modalitate de rezolvare a unor astfel de cazuri.
Legea privind activitatea de prevenire a separării copilului de familie definește care în care se consideră că minorul (copilul) se află în situație de risc de separare de familie.
Actul normativ inițiat de MFTES clarifică și detaliază situațiile care pot duce la separarea copilului de familia sa, cum ar fi:
– situația economică și condițiile de viață precare existente – sărăcie extremă, venituri reduse, fără beneficii de asistență socială, există un singur părinte susținător sau ambii părinți sunt fără ocupație/în șomaj, nu au suficient spațiu de locuit raportat la numărul de persoane sau ocupă fără drept anumite spații de locuit;
– situația socială și mediul social necorespunzător – familie monoparentală, familie în care există o mamă/gravidă minoră, părinții sunt plecați la muncă în străinătate, există membri cu dizabilități, cel puțin un membru nu are acte de stare civilă, în respectiva familie există/au existat unul sau mai mulți copii separați de familie, au existat copii părăsiți în spitale sau unii membri au fost condamnați la închisoare;
– starea de sănătate a familiei – există unul sau mai mulți membri neînscriși pe lista unui medic de familie, copiii nu sunt vaccinați conform schemei obligatorii, copiii au fost spitalizați în mai multe rânduri, există membrii cu boli cronice și transmisibile;
– nivelul de educație scăzut al familiei – unul sau ambii părinți sunt analfabeți, copiii nu frecventează o formă de învățământ obligatorie, există copiii în familie cu cerințe educaționale speciale;u
– mediul violent existent în familie.
De asemenea, va fi considerat a fi în situație de risc și copilul care are un comportament delincvent, care își părăsește în mod repetat domiciliu, este consumator de alcool și/sau de droguri sau a avut o tentativă de suicid.
Evaluarea situației de risc a unui copil va fi realizată de serviciul public de asistență socială de la domiciliul copilului, care va trebui să verifice
– acoperirea nevoilor esențiale/ de bază, fizice, afective, intelectuale și sociale pentru dezvoltarea copilului, menținerea stării de sănătate și asigurarea securității sale fizice, a moralității și autonomiei specifice vârstei sale;
– calitatea relațiilor copilului cu părinții și capacitatea acestora de a se mobiliza în interesul copilului;
– impactul contextului familial și al mediului social asupra situației și dezvoltării copilului.
În urma evaluării situației de risc, serviciul public de asistență socială va fi cel care va identifica și va înregistra în ”Observatorul copilului” toți copiii aflați în risc de separare de familie și familiile cu copii aflate în situații de vulnerabilitate.
În plus, în această platformă se vor regăsi și planurile întocmite de serviciile de asistență socială pentru îmbunătățirea situației financiare, a condițiilor de locuit ale familiei, a abilităților parentale, urmând să se facă și o monitorizare a măsurilor de punere în aplicare.
Observatorul național al Copilului va fi gestionat de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Datele și informațiile din această platformă vor fi introduse de asistentul social sau responsabilul cu activitatea de prevenire a separării copilului de familie din cadrul serviciului public de asistență socială de la nivelul comunei, orașului și municipiului.
După apariția acestui nou cadru legislativ vor apărea programe destinate activității de prevenire a separării copilului de familie, prin care familiile vor putea primi ajutoare financiare de urgență, va fi finanțată abilitarea/reabilitarea copilului cu dizabilități, vor fi asigurate servicii de intervenție psihologică și psihoterapeutică pentru copii, vor fi organizate cursuri de dezvoltare a abilităților parentale pentru familiile care au în îngrijire copii expuși riscului de separare de familie.
Totuși, proiectul de lege va trebui să treacă și de votul Parlamentului și ar putea fi modificat. Normele de aplicare ale acestui nou cadru legislativ trebuie elaborate în termen de patru luni după intrarea în vigoare a legii.
În România, încă există practici ale unor autorități locale, mai ales din comunitățile mai slab dezvoltate și lipsite de servicii pentru copil și familie, de a separa cu ușurință copilul de familie, pe motiv că familia este săracă, comunitatea neputincioasă, iar copilului i-ar fi mai bine într-un serviciu de tip rezidențial al DGASPC, căci centrele modernizate ar oferi toate condițiile care îi lipsesc copilului în familie. Atât timp cât aceste practici și credințe sunt
răspândite (la nivelul autorităților, dar și al populației), serviciile de prevenire a separării copilului de familie și cele de suport din comunitate au slabe șanse de a primi atenție și de a fi dezvoltate.
În nota de fundamentare se argumentează că, la 1 ianuarie 2022, erau înregistrate în SPREV 724 de centre de zi, aflate în 344 de localități din țară. SPAS-urile din 217 de UAT-uri au raportat existența unui centru de zi pe raza lor teritorială, iar alte 127 localități au raportat peste 2.
Dintre municipii, 78% dispun de cel puțin un centru de zi, dintre care 57% au între 2 și 22 centre, cu un total național de 322 de centre de zi.
Dintre orașe, 70% nu au niciun tip de centru de zi, 21% dispun de un singur centru, iar 9% au între 2 și maximum 5 centre, cu un total național de 99 de centre de zi.
Dintre comune, 93% nu beneficiază de niciun tip de centru de zi, 6% dispun de un singur centru și 1% au între 2 și 7 centre pe comună, cu un total național de 254 de centre de zi.
Dintre cele 992 de comune cu zone marginalizate, circa 8% (sau 80) dispun de un centru de zi.
Analiza serviciilor și infrastructurii disponibile pentru copiii expuși riscului de separare de familie arată că nevoia de intervenție este redusă la nivelul municipiilor. Municipiul București, alături de 81% dintre municipiile din țară, dispune deja de resursele necesare activităților de prevenire a separării. În schimb, nevoile sunt mult mai mari la nivelul orașelor și comunelor. Astfel, din total orașe, doar 30% au resursele esențiale (centre de zi și specialiști) pentru prevenirea separării copilului de familie. Aproape jumătate dintre orașe (48%) dispun de specialiști, dar nu și de centre de zi. În 16% dintre orașe este disponibil un singur tip de specialist, spre exemplu un asistent social sau un asistent medical comunitar sau un consilier școlar, iar 6% dintre orașe fac parte din categoria zonelor albe de servicii, care nu au nici specialiști și nici servicii. Din total comune, numai 7% au resursele esențiale (centre de zi și specialiști) pentru prevenirea separării copilului de familie. Aproape trei sferturi dintre comune (74%) dispun de unul sau mai mulți specialiști din unul sau mai multe tipuri, cel mai adesea, asistent social și AMC. 20% dintre comunele din țară se încadrează în categoria zonelor albe de servicii, care nu au nici specialiști și nici servicii.
Zonele albe de servicii includ 570 de localități, dintre care 12 orașe și 558 comune. Aceste UAT-uri au tendința de a se grupa în formațiuni continue în teritoriu, situate în special la granițele între județe. Acest fapt reconfirmă o constatare a studiilor anterioare care arată că, cu cât o comună este situată mai departe de centrul administrativ al județului (mai ales în cazul comunelor care de-a lungul timpului au trecut de la un județ la altul), cu atât mai mari sunt șansele ca acea comună să fie subdezvoltată.
