167726 – 20012023 – Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, în anul 2022, au fost încadrate în muncă 215.948 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 decembrie 2022, 102.093 au peste 45 de ani, 36.256 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 34.704 au între 25 și 35 de ani, iar 42.895 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 43.342 sunt tineri NEET.
Numărul femeilor încadrate este de 102.598, iar al bărbaţilor de 113.350, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 47,51%, respectiv de 52,49%.
În funcţie de rezidenţă, 114.510 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 101.438 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (74.425), gimnaziale (51.358), profesionale (48.459), 23.042 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în anul 2022, 93.376 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.
Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că București ocupă primul loc (21.988), urmat de Timiș (15.219) și Neamț (8.783).
În anul 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 493.698 persoane.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Toate măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă sunt detaliate pe site-ul www.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice”/ „Persoane juridice”.