167301 – 03122022 – În cadrul vizitei de lucru în Republica Elenă, președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 2 decembrie 2022, la Atena, o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis.
Președintele României și prim-ministrul Republicii Elene au evidențiat nivelul foarte bun al relațiilor dintre cele două țări, reflectat și de frecvența dialogului la nivel înalt, precum și de pozițiile apropiate pe temele de actualitate de pe agenda regională și cea europeană.
Cei doi lideri au evidențiat rolul de punte de legătură al comunității românești din Grecia și al celei elene din România pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale.
Președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis au exprimat satisfacția pentru evoluția dinamică a cooperării în plan economic și în alte sectoare de interes comun, apreciind că trebuie depuse eforturi în continuare pentru valorificarea potențialul existent. Din această perspectivă, a fost analizată dezvoltarea cooperării în domenii de interes comun precum securitatea energetică europeană, apărarea, protecția civilă, turismul, cultura, educația.
Președintele României și prim-ministrul elen au abordat și provocările actuale în materie de asigurare a securității energetice și a unor prețuri accesibile pentru cetățeni. Președintele Klaus Iohannis și premierul Kyriakos Mitsotakis au subliniat importanța continuării și diversificării proiectelor de interconectare energetică și a altor infrastructuri critice, salutând operaționalizarea Interconectorului de gaze dintre Grecia și Bulgaria, care reprezintă și o verigă esențială pentru asigurarea securității energetice a regiunii. În plus, cei doi lideri au evidențiat pasul important făcut joi, 1 decembrie 2022, de companiile din sectorul energetic din România, Grecia, Bulgaria și Ungaria prin semnarea memorandumului de înțelegere pentru implementarea coridorului vertical. Acesta va asigura fluxuri bidirecționale de gaze naturale, inclusiv înspre România și Republica Moldova.
În context, au fost discutate și modalitățile de continuare a sprijinului pentru Republica Moldova, afectată de o criză energetică, președintele României prezentând măsurile și acțiunile întreprinse de țara noastră.
Președintele Klaus Iohannis a mulțumit pentru sprijinul constant al Greciei privind aderarea României la spațiul Schengen, reafirmat și cu această ocazie de către premierul grec.
În contextul geopolitic și de securitate determinat de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, președintele României și premierul elen au avut o discuție aprofundată despre provocările actuale și acțiunile menite să asigure consolidarea securității euro-atlantice.
Președintele Klaus Iohannis a prezentat acțiunile României în sprijinul Ucrainei și al refugiaților ucraineni, care vor continua atât timp cât este necesar. De asemenea, au fost discutate măsurile și acțiunile în plan bilateral, dar și european, prin Coridoarele Solidarității, menite să faciliteze tranzitul cerealelor ucrainene, în scopul prevenirii unor crize alimentare în state terțe vulnerabile.