167388 – 12122022 – Primăria Capitalei se angajează să depună eforturi pentru ca municipiul București să devină un oraș în care drepturile copiilor sunt respectate, în care se ține cont de opiniile acestora și în care copiii au acces la serviciile de care au nevoie. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și Reprezentanta UNICEF în România, Anna Riatti, au semnat luni un memorandum de înțelegere prin care municipalitatea va participa la Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor, un concept dezvoltat de UNICEF la nivel global și din care fac parte peste 5.600 de localități din 48 de țări, implicând 30 de milioane de copii.
„Capitala trebuie să devină o metropolă în care toți locuitorii, de toate vârstele, se simt acasă, în care autoritățile publice îi ascultă cu adevărat și țin cont de nevoile și opiniile lor. Îmi doresc un București prietenos cu toți cetățenii, dar mai ales cu cei mai tineri cetățeni ai săi, care reprezintă atât viitorul, cât și prezentul acestui oraș, iar memorandumul pe care îl semnăm acum cu UNICEF pentru ca Bucureștiul să devină un oraș prieten al copiilor, un oraș incluziv, este un pas esențial pentru atingerea acestui obiectiv”, a afirmat Nicușor Dan, Primarul general al Capitalei.
Localități Prietene ale Copiilor este o inițiativă care sprijină autoritățile locale în realizarea drepturilor copiilor la nivel local și care are la bază Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului. Lansată în 1996 de către UNICEF și UN-Habitat, reprezintă o rețea care aduce împreună autoritățile și alți actori relevanți, cum sunt organizațiile neguvernamentale, sectorul privat, mediul academic, mass-media și, cel mai important, copiii care doresc ca orașele și comunitățile lor să fie mai prietenoase pentru copii.
„Bucureștiul se alătură astăzi miilor de orașe din întreaga lume care au decis să acționeze concret pentru a deveni cu adevărat comunități în care copiii pot crește și se pot dezvolta la adevăratul lor potențial și în care drepturile lor sunt respectate. Ne bucurăm să începem astăzi un nou proiect alături de Primăria Capitalei pentru cei 332.000 de copii care trăiesc în București, iar UNICEF va sprijini municipalitatea, prin asistență tehnică, monitorizare și evaluare, astfel încât obiectivele acestui acord să fie îndeplinite”, a declarat Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.
Acordul semnat astăzi între Primăria Municipiului București (PMB) și UNICEF este pe o durată de trei ani. Potrivit acestuia, PMB va colabora cu UNICEF în vederea realizării unei analize a situației drepturilor copilului în Capitală, urmând ca apoi să formuleze împreună, să agreeze și să implementeze un plan de acțiune pentru ca Bucureștiul să devină Localitate Prietenă a Copiilor. București este a șaptea localitate din România care a semnat un memorandum pentru a deveni localitate prietenă a copiilor, după municipiile Bacău, Brașov, Moinești și Deva și comunele Corbasca și Colonești.
„Continuăm astăzi să extindem lista parteneriatelor cu UNICEF în beneficiul copiilor din București. Prin acordul de colaborare semnat astăzi, cel mai mare oraș din România se va alătura orașelor prietene ale copiilor precum Paris, Madrid, Barcelona, Köln, Stuttgart, Montreal sau Rio de Janeiro pentru care drepturile copiilor și bunăstarea acestora sunt prioritare și care se dezvoltă sustenabil și rezilient în fața provocărilor viitorului”, a afirmat Horia Tomescu, Viceprimarul Municipiului București.
„Un oraș care devine prietenos cu copiii este un oraș inclusiv cu decalaje mai mici, dar și un oraș a cărui economie crește pentru că reține capitalul uman și permite vieți echilibrare între familie și muncă. Pentru bucureștenii cu copii, ca să se poată bucura de oraș, să își investească aici munca, să își construiască aici carierele, au nevoie ca orașul sa fie prietenos cu copii. Analiza de nevoi ale copiilor care urmează semnării memorandumului este necesară pentru că în ultimii ani a crescut numărul copiilor preșcolari de 0-4 ani cu 30.000 de copii și a scăzut numărul celor de 10-14 ani cu 50.000, avem acum în segmentul de vârstă 15-19 78.000 de adolescenți pe când în 2000 Bucureștiul avea 164.294. UNICEF aduce lecțiile învățate în 48 de țări dar și parteneriatul necesar unui efort multianual”, a afirmat, la rândul ei, Oana Țoiu, Președinta Comisiei pentru tineret și sport din Camera Deputaților și membră în comitetul național de coordonare al inițiativei.
„Mă bucur că va exista un grup de copii similar cu Boardul Copiilor, care să participe la luarea deciziilor care îi privesc în Municipiul București. De când fac parte din acest Board, am realizat că este foarte important să ne facem auzită părerea în mod colectiv și organizat. Să înțelegem că lucrurile nu sunt niciodată perfecte, dar că depinde de noi să găsim soluții și să luptăm pentru ele”, a afirmat Karina, membră a Boardului Copiilor din România.