167132 – 18112022– Ieri, în cadrul ședinței de Guvern, a fost adoptată Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, prin care se propune introducerea unei sume forfetare oferite elevilor navetiști. Discutăm despre o deblocare a situației de maximă urgență, mai ales în contextul asigurării dreptului la educație pentru fiecare elev și al măsurilor de combatere a abandonului școlar.
Ministerul Educației consideră că adoptarea ordonanței reprezintă, în momentul de față, soluția cea mai bună pentru asigurarea transportului școlar al elevilor navetiști, dat fiind că vorbim despre o creștere de până la 4 ori a sumei acordate pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu. Pentru facilităţile de transport acordate elevilor, se asigură o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună pentru distanţa de până la 3 km, iar pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru). Elevii vor beneficia de plata în avans a sumei forfetare.
Pentru a exemplifica, în cazul unui elev care locuiește la 15 km de școală, acesta va primi 60 de lei pentru primii 3 km la care se vor adăuga 6 lei pentru fiecare km dintre cei 12 rămași, rezultând un total de 132 de lei, bani pe care elevul îi primește înaintea achiziționării abonamentului. Pentru a înțelege creșterea, până acum, pentru aceiași 15 km, un elev ar fi primit 30 de lei pentru primii 3 km la care se adăugau 3 lei pentru fiecare km dintre ceilalți 12, cu un total de 66 de lei.
În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport. În situația în care suma forfetară lunară, majorată cu 100%, nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete (din cauza pacticării unor tarife excesive, ajungând până la 30 lei/km/lună, față de alte situații în care tariful este de 3 lei/km/lună), diferența poate fi decontată din bugetele județelor/ sectoarelor municipiului București.
Elevilor cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, atât pentru contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, cât și pentru contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale. Decontarea se face pe baza documentelor de transport.
În vederea identificării unei soluții pe termen lung, la nivelul Guvernului, a fost desemnat un comitet interministerial cu scopul de a crea mecanismele cele mai eficiente pentru ca transportul dintre școala și domiciliul elevilor navetiști să nu presupună niciun cost pentru aceștia.