167266 – 30112022 – Joi, 1 Decembrie, în București, de la ora 11.00, peste 1.500 de militari și specialişti din MApN, MAI, SRI, STS şi ANP, precum şi aproximativ 120 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor participa la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf.
De asemenea, la Parada militară vor defila și aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detașamente din Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, SUA și Țările de Jos, precum și militari reprezentând țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României și aproximativ 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania și SUA.
Totodată, în zona Arcului de Triumf va fi amplasată o expoziție de tehnică militară care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale.
Tot în Bucureşti va avea loc, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, iar de la ora 19.00, militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii.
Tot joi, 1 Decembrie, Centrul de Transfuzie Sanguină „Colonel Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” al MApN organizează, în intervalul orar 8.00 – 12.00, o campanie de donare de sânge, pentru a veni în întâmpinarea pacienților cu nevoi transfuzionale din spitalele militare și civile. Donatorii, militari și civili, sunt așteptați la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din strada Mircea Vulcănescu nr. 88 (în incinta Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București).
În garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 13.40, la Monumentul „Marii Uniri” vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, urmată, de la ora 14.00, de ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte peste 850 de militari și specialiști din cadrul MApN, MAI, ANP, personal din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și Filialei Alba-Iulia a organizației Crucea Roșie Română, cu aproximativ 60 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare. De asemenea, din dispozitivul de defilare va face parte și un detașament de militari francezi din cadrul Grupului de luptă al NATO dislocat în Cincu.
Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, în garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de defilări cu personal și tehnică, precum și de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori. De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii, precum și cei aflați în misiune în Polonia, desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale