Acasă Social Educatie MEN va competa lista de obiecte interzise în școli

MEN va competa lista de obiecte interzise în școli

DISTRIBUIȚI

167075 – 15112022 – Ministerul Educaţiei a lansat o campanie de combatere a violenţei în şcoli care se adresează victimelor, agresorilor, dar şi cadrelor didactice.

Pentru îmbunătăţirea legislației şi a programelor de susţinere a victimelor actelor de violenţă în familie şi în şcoli, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au convenit cu partenerii din sistem sprijinirea activităţilor de consiliere individuală şi de grup pentru victime, agresori şi martori, organizarea de sesiuni de lucru cu Ministerul Afacerilor Interne, cu Ministerul Familiei şi cu alte instituţii sau specialişti cu competenţe în domeniu.

De asemenea, s-a agreat modificarea Statutului Elevului, prin completarea listei de obiecte interzise în şcoli.

Vineri, 11 noiembrie, MEN a organizat,  în sistem videoconferință, o discuție cu reprezentanții inspectoratelor școlare și ai Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională, pentru a discuta propunerile privind îmbunătățirea implementării obiectivelor Planului Național Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic, exemplele de bune practici la nivelul unităților de învățământ și despre identificarea unităților de învățământ cu risc major de producere a actelor de violență.

În cadrul primei întâlniri de lucru în contextul derulării campaniei „Nu sunteți singuri. Împreună oprim violența din școli”, Ligia Deca, ministrul Educației, a prezentat principalele obiective ale campaniei care vizează, printre altele îmbunătățirea activității Comisiilor pentru prevenirea şi eliminarea violenţei din cadrul unităților de învățământ, informări și activități de prevenție în școli, promovarea prin intermediul reţelelor sociale a materialelor campaniei împotriva violenței, noţiuni elementare despre tipurile de violenţă, cyberbullying, utilizarea reţelelor de socializare, drepturile şi obligaţiile elevilor, rolul CJRAE şi al Poliţiei „Siguranţă Şcolară”,  programe de consiliere adresate elevilor și părinților, centrate pe conştientizarea, informarea şi formarea cu privire la dificultăţile de adaptare a copiilor la mediul şcolar şi la diferite aspecte ale violenţei şcolare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.