Acasă Stiință Medalie de aur pentru România la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Ştiinţele...

Medalie de aur pentru România la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Ştiinţele Spaţiului pentru junior

DISTRIBUIȚI

 166981 – 07112022 – Ilinca Sandu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Piatra Neamţ, a obţinut medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Ştiinţele Spaţiului pentru juniori.

Profesorul Grigoruţă Oniciuc, îndrumător al elevei şi directorul unităţii de învăţământ, a declarat, luni, că Ilinca Sandu a obţinut locul întâi absolut, cu cel mai mare punctaj al competiţiei, medalia de aur, cel mai bun punctaj la proba de planetariu şi cel mai bun punctaj la proba teoretică.

„Considerăm că aceste rezultate confirmă prezenţa unei şcoli de astronomie şi astrofizică la Colegiul Naţional Petru Rareş, orientată spre performanţa reală dovedită în competiţiile internaţionale de profil. Este unul dintre cele mai bune rezultate obţinute de un elev nemţean în competiţiile internaţionale desfăşurate în ultima perioadă de timp, a spus profesorul Grigoruţă Oniciuc.

Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Ştiinţele Spaţiului pentru juniori s-a desfăşurat, în perioada 31 octombrie – 7 noiembrie 2022, în Câmpulung Moldovenesc şi Suceava.

La concurs au participat elevi cu vârsta de până în 15 ani din Cehia, Columbia, Ucraina, Nepal, Canada, Grecia, Moldova, Thailanda şi România.Sursa: agerpres.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.