167014 – 10112022 – În contextul Black Friday, Asociația InfoCons anunță că pune la dispoziție o aplicație gratuită prin care cei interesați pot primi pe telefon alertele rapide emise de Uniunea Europeană în cazul produselor nealimentare.
Asociația precizează că informațiile sunt actualizate zilnic și conțin detalii referitoare la denumirea produsului, țara vizată, gradul de risc, orginea produsului, data la care intră în vigoare alerta, precum și o imagine a produsului care face obiectul alertei.
Uniunea Europeană (UE) are un sistem de alertă rapidă (Safety Gate/RAPEX) pentru produsele nealimentare care prezintă un risc pentru consumatori sau utilizatori profesioniști. Datorită acestui sistem, informațiile sunt rapid schimbate și publicate cu privire la măsurile luate pentru a preveni sau a restricționa comercializarea sau utilizarea produselor sau dispozitivelor nealimentare, nefarmaceutice sau nemedicale. Rezumatele alertelor sunt publicate imediat după ce au fost validate de Comisie pe site-ul Safety Gate. În plus, un raport săptămânal este, de asemenea, disponibil pe site-ul internet în fiecare vineri. Sistemul este disponibil în 25 de limbi: limbile oficiale ale UE, norvegiană și islandeză.