166992 – 08112022 – MAE a trasmis o atenționare de călătorie pentru Franța, unde mai multe categorii profesionale din numeroase sectoare de activitateau anunțat grevă în perioada 9-11 noiembrie.
În acest context, se anticipează perturbări ale circulației în transportul public. MAE recomandă cetățenilor români să consulte orarul feroviar, iar pentru RATP – https://www.ratp.fr/infos-trafic.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență, în funcție de circumscripția consulară de reședință, astfel:
- misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729;
- Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
- Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
- Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet:
http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, http://marsilia.mae.ro,www.mae.ro și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.