Acasă Politic ANA: 3000 de medici de familie și peste 1500 de farmaciști din...

ANA: 3000 de medici de familie și peste 1500 de farmaciști din România, instruiți în domeniul drogurilor

DISTRIBUIȚI

  167157 – 21112022 – În perioada martie – noiembrie a.c., specialiștii Agenției Naționale Antidrog au pregătit aproximativ 3000 de medici de familie și peste 1500 de farmaciști, la nivel național, în cadrul unor sesiuni de informare, cu tema „Atitudinea medicului de familie, respectiv a farmacistului, în cazul consumului de droguri”.

În cadrul activităților au fost transmise informații cu privire la sistemul integrat de asistență al consumatorului de droguri, rețeaua de asistență (de stat și privată) din România, instrumentele de informare și testare online adresate persoanelor consumatoare de droguri sau la risc de consum, legislația în domeniu etc.

De asemenea, medicii de familie și farmaciștii au fost informați cu privire la problematica de consum de substanțe psihoactive, în vederea corelării și adaptării intervențiilor medicale, precum și a modalităților de referire a pacienților consumatori de droguri către serviciile de tratare de nivel superior, la nivelul cabinetelor medicale de medicină generală.

Parteneri în derularea și organizarea sesiunilor de informare adresate medicilor de familie și farmaciștilor din România au fost Pharma Bussines Service București, Societatea Națională de Medicina Familiei și Colegiului Farmaciștilor din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.