Acasă Cultura/Media 100 de ani de la nașterea lui Constantin Ionete

100 de ani de la nașterea lui Constantin Ionete

DISTRIBUIȚI

 167038 – 11112022 – În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 14 noiembrie 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Constantin Ionete.  

Aversul monedei redă imaginea Palatului Vechi al Băncii Naționale a României, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2022”.

Reversul monedei prezintă portretul și numele lui Constantin Ionete și anii între care a trăit acesta „1922” și „2011”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare, precum și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 480,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Constantin Ionete au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica http://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.