Acasă Cultura/Media Psihologul Daniel David a devenit membru (corespondent) al Academiei Române

Psihologul Daniel David a devenit membru (corespondent) al Academiei Române

DISTRIBUIȚI

 166874 – 27102022  – Rectorul UBB, psihologul Daniel David, a anunțat pe blogul personal că, la propunerea Secției de specialitate (Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie), prin votul Adunării Generale a Academiei, începând din 26 octombrie a devenit membru (corespondent) al Academiei Române.

”Vestea vine în contextul unor vești academice bune din această perioadă și anume că am fost acceptat și în Academia Europaea (the Academy of Europe) și că am fost inclus de către Stanford-Elsevier (by Scopus – analiza publicată în octombrie 2022) în top 2% cei mai citați oameni de știință din lume în domeniul psihologiei clinice (cu accent pe științele cognitive clinice) în toată carieră și în top 2% cei mai citați oameni de știință din lume în toate domeniile științei în anul 2021 (și în 2019/2020)”, scrie prof. David.

Acesta a mulțumit celor care au inițiat nominalizarea sa și celor care au susținut propunerea și menționează că, de-a lungul timpului, alți șapte psihologi au fost membri ai Academiei Române – Constantin Rădulescu-Motru (membru titular din 1923, între 1938-1941 și președinte al Academiei); Mihail Ralea (membru titular din 1948), Vasile Pavelcu (membru titular din 1974), Alexandru Roșca (membru titular din 1991), Florian Ștefănescu-Goangă (membru corespondent din 1937), Liviu Rusu (membru post-mortem din 2006) și Nicolae Mărgineanu (membru post-mortem din 2012).

”Mă bucur să pot continua această linie ilustră – fiind acum, deocamdată, singurul psiholog din Academie -, cu atât mai mult cu cât patru din cei șapte membri ai Academiei au fost psihologi care au construit și dezvoltat Școala clujeană de psihologie. Eu cred că sunt mulți colegi care de-a lungul timpului sau în prezent ar fi meritat/ar merita să atragă atenția Academiei Române. Voi avea grijă să stimulez acest lucru, astfel încât vârfurile din psihologia românească să se regăsească într-o formă sau alta și în activitățile Academiei Române”, a mai scris prof. Daniel David pe blogul său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.