166872 – 26102022 – România a făcut progrese pentru intrarea în Spaţiul Schengen, a declarat, miercuri, prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo, care a adăugat că speră să se facă şi ultimul pas în această direcţie.
„Am vorbit despre perspectiva Schengen, despre ceea ce este un mare pas făcut de Guvernul român şi de instituţii şi, bazat pe marile progrese, sper să se poată face ultimul pas”, a afirmat premierul belgian, după o întâlnire avută la Bruxelles cu prim-ministrul Nicolae Ciucă.
De Croo a menţionat că acest lucru este important pentru poporul român. Premierul belgian a mulţumit Guvernului şi poporului român pentru efortul de a-i primi şi ajuta pe refugiaţii ucraineni.
„În timpuri dificile, vreau să mulţumesc Guvernului României şi populaţiei României pentru efortul pe care îl faceţi pentru a primi refugiaţi ucraineni şi pentru a-i ajuta în circumstanţe dificile”, a spus Alexander De Croo.
El s-a referit şi la acordurile de colaborare în domeniul nuclear semnate de România şi Belgia, menţionând importanţa lor pentru energie în viitor, precum şi la cooperarea în privinţa dezvoltării semiconductorilor şi domeniului eolian.
La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a declarat, la finalul întâlnirii că, „dacă este necesar, suntem deschiși să clarificăm totul, pe baza tuturor abordărilor deja existente ale Comisiei și bilateral, cu fiecare țară parteneră din UE care dorește să vadă mai mult decât este menționat în raportul Comisiei”.
Premierul Nicolae Ciucă, aflat în vizită la Bruxelles, a participat, miercuri, alături de prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo, la semnarea unor documente bilaterale de colaborare în domeniul nuclear. S-au semnat Memorandumul de înţelegere referitor la cooperarea în domeniul nuclear între Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN) şi Centrul Belgian de Cercetări Nucleare şi Acordul bilateral de cooperare între Centrul Belgian de Cercetări Nucleare şi Institutul Naţional de Cercetare, Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”. Sursa:stiri.tvr.ro