Acasă Anchete Interne O nouă serie de tineri absolvenţi se alătură Poliţiei de Frontieră

O nouă serie de tineri absolvenţi se alătură Poliţiei de Frontieră

DISTRIBUIȚI

 166899 – 28102022  – Vineri, 28 octombrie 2022, la sediul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „AVRAM IANCU” Oradea, a avut loc festivitatea de absolvire a școlii, avansare la primul grad profesional și depunerii jurământului de credință de către „Promoţia de agenţi de poliţie de frontieră – 28 octombrie 2022”.

Festivitatea s-a desfășurat la sediul instituției de învățământ, iar la aceasta au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, în persoana domnului subsecretar de stat, Petru Bledea, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, reprezentat de chestor principal de poliție Liviu Bute, adjunct al inspectorului general al PFR, precum și reprezentanți ai autorităților locale, șefi și comandanți ai structurilor de ordine publică din municipiul Oradea.

A fost o zi cu o încărcătură emoțională aparte, o zi în care tinerii absolvenți au intrat în frumoasa familie a polițiștilor de frontieră, dar și ziua în care, în fața drapelului național, au jurat credință României. În aceste momente înălțătoare când emoția se simte în aer, le-au stat alături având cel puțin aceleași emoții, familia, rudele și prietenii acestora.

Festivitatea de absolvire a fost condusă de către directorul școlii, comisar-şef de poliţie Ionel Hotnoga, care le-a urat tinerilor absolvenți ”mult succes la începutul frumoasei cariere de străjer al legalității, ordinii și liniștii publice la frontierele țării”.

În cadrul festivității, cu ocazia depunerii Jurământului de Credință,  subsecretar de stat Petru Bledea a transmis tinerilor polițiști de frontieră, mesajul ministrului afacerilor interne, Lucian Bode:

Sunteți parte a unei generații de la care avem mari așteptări, o generație care așteptăm să aducă un suflu nou în sistem, o generație care să continue procesul de modernizare în Poliția de Frontieră, o structură etalon a Ministerului Afacerilor Interne.”

Se încheie pregătirea unei noi serii de elevi care au absolvit această instituție de învățământ de prestigiu cu vocație și recunoaștere europeană în domeniul formării agenților de poliție de frontieră. Este o zi importantă atât pentru instituția noastră, cât și pentru Poliția de Frontieră, o nouă promoție de absolvenți este pregătită să-și asume responsabilitățile specifice în structurile Poliției de Frontieră Române, ale Inspectoratului General pentru Imigrări și ale Direcției Generale de Pașapoarte.

Aceasta este cea de-a 33-a promoţie de elevi pe care a pregătit-o şcoala orădeană și este formată din 219 elevi, 21 de fete și 198 de băieți, iar durata de şcolarizare a fost de un an.

La finalizarea și centralizarea rezultatelor examenului de absolvire, media generală a promoţiei octombrie 2022 a fost de 8,60. Pentru recompensarea eforturilor în cadrul festivităţii au fost acordate diplome de merit primilor cinci absolvenţi cu rezultate meritorii obținute la examenul de absolvire, şeful de promoţie fiind recompensat şi cu înscrierea numelui pe placa de onoare a instituţiei.

Primii trei clasaţi au fost:

şef promoţie – agent BENEA GHEORGHE – media 9,76

locul 2 – agent BEREȘ VASILE –  media 9,58

locul 3 – agent CREȚAN PETRU –  media 9,57

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.