166827 – 24102022 – La sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ministrul Marcel Boloș a semnat 18 noi contracte care vizează restaurarea unor obiective de patrimoniu incluse în 3 rute din cadrul Programului ”România atractivă”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Cele 12 rute turistice și culturale pe care le finanțăm prin componenta 11 a PNRR pun în valoare acea Românie profundă și autentică de care suntem mândri, parte a patrimoniului cultural european. Semnăm astăzi contractele de finanțare pentru ruta Mănăstirilor, ruta Bisericilor de lemn și ruta Sfântului Ladislau, care înseamnă investiții de peste 23 de milioane de euro pentru restaurarea unor obiective de patrimoniu și promovarea acestora într-un mod integrat, în rute cultural-turistice care să atragă vizitatori din țară și din străinătate. Am încredere că parteneriatul pe care l-am construit cu autoritățile locale și cu reprezentanții cultelor va adăuga valoare acestor investiții, în beneficiul comunităților locale și al României”, a precizat ministrul Marcel Boloș.
„Toate aceste bijuterii ale patrimoniului cultural vor fi parte a rutelor cultural-turistice din programul „România Atractivă”. Prin astfel de investiții și prin promovarea patrimoniului cultural al României, ne dorim să atragem turiști din toată lumea, care pe lângă faptul că admiră valorile noastre să contribuie la dezvoltarea localităților și la crearea de noi locuri de muncă”, a transmis secretarul de Stat Csilla Hegedüs.
„Toate aceste obiective ne ajută să menținem viu un mod străvechi de viaţă ce ne definește originile. Nu doar că răspund unei nevoi spirituale a credincioşilor, dar vor deveni adevărați vectori turistici. Semnarea de astăzi ne arată că banii europeni pot fi un sustinător important al patrimoniului cultural și sunt convins că va avea ca efecte colaterale promovarea localităților beneficiare și dezvoltarea de noi modele antreprenoriale în jurul obiectivelor care vor fi modernizate”, a transmis secretarul de Stat Bogdan Simcea.
Prin contractele semnate vor fi finanțate:
- Ruta mănăstirilor din zona Moldovei: 11,52 milioane euro
- Mănăstirile din Moldova reprezintă un element extrem de valoros și atractiv al patrimoniului cultural național, având o arhitectură specifică, cu fresce unice și picturi murale deosebite. Investițiile vizează restaurarea și promovarea celor mai reprezentative mănăstiri din Moldova, între care Mănăstirea Arbore, Mănăstirea Slatina sau Mănăstirea ”Sf. Trei Ierahi” din Iași.
- Ruta bisericilor de lemn: 3,54 milioane euro
- Ruta Sfântul Ladislau: 8,40 milioane euro
- Ruta castelelor – 30 de obiective promovate, 5 castele restaurate;
- Ruta curiilor din Transilvania – 25 de obiective promovate, 5 curii restaurate;
- Ruta culelor – 15 obiective promovate, 5 cule restaurate;
- Traseul gastronomiei tradiționale românești – 30 de obiective promovate;
- Ruta bisericilor fortificate – 20 de obiective promovate;
- Ruta bisericilor de lemn – 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate;
- Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 30 de obiective promovate, 5 mănăstiri restaurate;
- Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 de obiective promovate, 5 obiective restaurate;
- Ruta castrelor romane – 20 de obiective promovate, 5 castre restaurate;
- Ruta cetăților – 30 de obiective promovate, 5 cetăți restaurate;
- Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării);
- Ruta satelor cu arhitectură tradițională – 20 de obiective promovate, 150 de case tradiționale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradițională.