166551 – 04102022 – Președintele Klaus Iohannis, a transmis marți, 4 octombrie 2022, un mesaj în cadrul Climate Change Summit, eveniment regional pe tema schimbărilor climatice organizat la București. Mesajul a fost prezentat de către Alexandra-Maria Bocșe, Consilier de Stat – Departamentul Climă și Sustenabilitate.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
Felicit organizatorii pentru inițiativa de a aduce la București experți din țară și din afara granițelor, care să dezbată și să exploreze soluții în vederea limitării schimbărilor climatice și a promovării economiei circulare, sistemelor sustenabile de producție a hranei și rezilienței orașelor, în contextul modificărilor tot mai accelerate ale climei. Sunt convins că, în cadrul evenimentului, care se profilează drept unul de referință în Europa Centrală și de Est, veți aborda și provocările specifice acestei regiuni în tranziția climatică.
Schimbările climatice au implicații directe asupra siguranței și bunăstării cetățenilor din România, Europa și întreaga lume. Acumularea dovezilor științifice cu privire la accelerarea acestor schimbări mă preocupă ca cetățean, ca specialist în fizică, precum și ca Președinte. Stimularea efortului național de limitare a schimbărilor climatice și de creștere a calității mediului înconjurător reprezintă pentru mine o prioritate.
În acest sens, susțin politicile publice de atenuare și de adaptare la schimbările climatice. În același timp, mă implic în cadrul Consiliului European și în diferite structuri internaționale, împreună cu alți șefi de stat, în identificarea unor soluții pentru această provocare majoră cu care ne confruntăm.
În România, problematica schimbărilor climatice se bucură de un interes crescut, cu un număr considerabil de inițiative din zona instituțională, academică, asociativă, neguvernamentală și de business. Acest eveniment de anvergură regională reprezintă un exemplu elocvent.
În această cursă contra cronometru pentru limitarea schimbărilor climatice este nevoie de implicarea tuturor, din varii sectoare și domenii profesionale. Provocarea este majoră, dar trebuie să rămânem optimiști că împreună îi putem face față. Dincolo de provocările inerente, tranziția climatică aduce multiple beneficii, printre care enumăr îmbunătățirea calității mediului înconjurător și a sănătății publice, dezvoltarea de noi ramuri economice mai puțin poluante, locuri de muncă în domeniul sustenabilității sau creșterea securității energetice prin investiții în proiecte energetice cu amprentă redusă de carbon.
Abordarea eficientă a schimbărilor climatice este una integrată, cu intervenții pe mai multe paliere și soluții adaptate contextului regional, național și local. Administrația Prezidențială sprijină efortul național de răspuns la schimbările climatice cu raportul Limitarea schimbărilor climatice și a impactului lor: o abordare integrată pentru România, lansat pe 8 septembrie și aflat în prezent în dezbatere publică. Mă bucur că discuțiile pentru identificarea unor soluții concrete continuă în aceste zile în societate, în cadrul evenimentului dumneavoastră.
Vă mulțumesc tuturor pentru interesul și dorința de a contribui la un mediu mai curat, cu beneficii ample pentru societate și vă urez mult succes în dezbateri!