166863 – 26102022 – În primul semestru al acestui an, în cadrul cooperării inițiate de Direcția de Combatere a Criminalității Organizate cu autoritățile polițienești competente din Germania, au fost transmise partenerilor germani informații obținute de polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Inspectoratul General al Poliției Române, privind posibilitatea comiterii de infracțiuni pe teritoriul Germaniei, prin utilizarea unor dispozitive explozive improvizate.
În urma verificării datelor comunicate de partea română, autoritățile polițienești germane au demarat procedurile investigative, în vederea documentării activității infracționale.
Pe parcursul cercetărilor, Poliția Germană a depistat astfel de dispozitive explozive improvizate, iar, la data de 17 octombrie a.c., au fost puse în executare mai multe mandate de percheziție domiciliară, pe teritoriul Germaniei, în urma cărora au fost descoperite și ridicate mai multe probe.
De asemenea, a fost dispusă măsura arestării față de 3 persoane, de cetățenie română, bosniacă și italiană, pentru comiterea de infracțiuni circumscrise regimului substanțelor explozive, al traficului de droguri, al armelor și munițiilor, precum și al infracțiunilor de natură economico-financiară.
Cu privire la aspectele mai sus menționate, urmează sa fie continuată cooperarea dintre autoritățile polițienești române și germane, în vederea documentării întregii activități infracționale.