166666 – 12102022 – Întrunit în ședința publică din data de 11.10.2022, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să aplice următoarele sancțiuni:
– amendă de 10.000 de lei postului România TV pentru emisiunea „România la raport” din data de 12.09.2022, în cadrul căreia nu au fost respectate dispozițiile art. 40 alin. (5) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, conform cărora „Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”;
– somație publică postului PRO TV pentru ediția din 27.07.2022 a emisiunii „La Măruță”, difuzată fără a se ține cont de prevederile art. 18 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului, potrivit cărora „Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 – 23,00 producţii care prezintă: (…) c) persoane în ipostaze degradante, chiar dacă acestea şi-au dat acordul”;
– somație publică postului Antena Stars. La difuzarea interviului întregistrat la Neversea cu George Buhnici, în emisiunea „Xtra Night Show” din data de 15.07.2022, radiodifuzorul a încălcat dispozițiile art. 47 alin. (3) lit. b) din Codul audiovizualului care stipulează că „Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice” (titlu afișat pe ecran: „Buhnici, inamicul celulitei pe Litoral”).