Acasă Economie Centru pentru optică de mare putere la Măgurele

Centru pentru optică de mare putere la Măgurele

DISTRIBUIȚI

166792 – 20102022  – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei” din Măgurele va fi construit un centru pentru optică de mare putere, a anunțat ministrul Dezvoltării Cseke Attila. Investiția se face prin Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. În acest moment, la Măgurele operațional un sistem de laser de mare putere, un proiect strategic al României și al Comisiei Europene, cu finanțare europeană, și care poate produce cu două fascicule până la 10 Petawați. Guvernul României intenționează încheierea unui parteneriat cu potențiali colaboratori, pe partea academică și pe partea industrială. Printre potențialii colaboratori, ministrul Dezvoltării a menționat Universitatea din Osaka (Japonia) și Okamoto Optics, unul dintre cei mai mari producători de oglinzi necesare pentru acest centru de optică de mare putere. Centrul de optică de marea putere își propune să fabrice, respectiv, să recondiționeze acele oglinzi care sunt necesare pentru funcționarea a ceea ce există deja la Horia Hulubei. Diamentrul unei oglinzi care produce 10 Petawați este de până la un metru, iar costul unei asemenea oglinzi ajunge pe piața internațională la un milion de euro, iar recondiționarea cam jumătate din prețul produsului nou. Pe piața internațională nu sunt mulți producători, iar Institutul de la Măgurele are avantajul existenței sistemului de laser de mare putere, iar construirea fabricii cu dotări și echipamente de ultima tehnologie în parteneriat cu partea japoneză completează ceea ce deja există. Ulterior, România, poate deveni și furnizor pentru alte institute de cercetare, respectiv pentru alţi doritori din lume, pentru producerea sau recondiționarea acestor oglinzi. Investiția este estimată la 17 milioane de euro, din care 12,5 milioane de euro sunt partea de tehnologie, dotări și echipamente.

În baza memorandumului aprobat de Guvern, Ministerul Cercetării va continua demersurile pentru finalizarea acordului pe baza scrisorii de intenție cu partea japoneză, iar Ministerul Dezvoltării este abilitat, prin Compania Națională de Investiții, să înceapă întocmirea documentației tehnice necesare pentru punerea în procedură de achiziție publică a acestei investiții și implementarea obiectivului de investiții.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.