166835 – 24102022 – Ziua Armatei României, 25 octombrie, va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români și în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente.
Programul principalelor activități este următorul:
În Bucureşti:
– Ora 10.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I – ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane de flori, ceremonie de schimbare a gărzii și survol al unor aeronave ale Forțelor Aeriene Române.
– Ora 12.00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”) – ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.
– Ora 13.00, la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” va fi vernisată expoziția temporară „Drumul către Încoronarea din anul 1922″, care marchează Centenarul acestui eveniment, ce a încheiat simbolic procesul de întregire a statului român după sfârșitul Primului Război Mondial și, prin care, suveranii Românei deveneau Regele și Regina tuturor românilor.
– Ora 19.00, retragere cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional, Calea Victoriei, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei,B-dul Eroilor Sanitari, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Şoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Paul Teodorescu, B-dul Timișoara, sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
În țară:
– Ora 10.00, Satu Mare, și 12.30, Păuliș, la Monumente ale Ostașului Român vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane și jerbe de flori.
– Ora 14.00, Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român” va avea loc o ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori. Voluntarii Invictus, alergători și cicliști, militari și civili, care au parcurs aproximativ 3800 de kilometri în cadrul Ștafetei Veteranilor, pe trei trasee, vor prezenta onorul, în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România.
Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din țară, la Monumentele eroilor, precum și la cimitire și la monumente ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Federația Rusă, Polonia, Republica Moldova și Ungaria.
În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă. După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.