Acasă Politic REPER cere modificarea Codului electoral

REPER cere modificarea Codului electoral

DISTRIBUIȚI

166467 – 21092022   – Parlamentarii REPER cer modificarea Codului electoral pentru alegeri locale în două tururi și scăderea cu 75% a subvenției primite de partide

Parlamentarii REPER au depus la Parlament un proiect de lege pentru modificarea Codului electoral prin care propune atât o reformă a procesului electoral din România, cât și sistemului de finanțare a partidelor, potrivit unui comunicat de presă.

Printre modificările propuse de partidul condus de copreședinții Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru se numără simplificarea votului pentru cetățenii care locuiesc în afara granițelor țării, scăderea numărului total de parlamentari, creșterea numărului de parlamentari care reprezintă Diaspora, dar și alegeri locale în două tururi de scrutin.

De remarcat că proiecte similare au fost respinse pe bandă rulantă în Parlament în ultimii ani. REPER este format din 12 parlamentari plecați din USR.

“Partidele din România nu se pot reforma de unele singure, asta știm, pentru că pur și simplu realitatea ne-a arătat că se discută enorm despre reformă și nu se face nimic. Ce am putea reforma cu adevărat ar fi sistemul astfel încât să forțăm aceste partide să se schimbe și să evolueze într-un cadru corect și onest care le-ar impune o nouă formă de politică”, a declarat deputatul REPER Andrei Lupu.

Potrivit lui Andrei Lupu, calendarul permite adoptarea modificărilor Codului Electoral cu suficientă vreme înainte de alegeri.

Proiectul depus propune următoarele modificări:

– Creșterea pedepselor contravenționale pentru încălcarea legislației electorale.

– Simplificarea votului pentru cetățenii care locuiesc în afara granițelor țării și introducerea votului prin corespondență pentru toate tipurile de vot la nivel național;

– Scăderea numărului total de parlamentari, însoțită de creșterea numărului de parlamentari care reprezintă Diaspora;

– Asigurarea unui procent de minimum 40% din reprezentanții ambelor sexe pe locurile eligibile pentru alegerile pe listă;

– Creșterea accesibilității la vot pentru peste 500.000 de persoane cu diferite dizabilități;

– Alegeri locale pentru primari și președinți de consilii județene în două tururi de scrutin;

– Reglementarea detaliată a campaniei electorale și a rolului canalelor de comunicare în masă în asigurarea unei informări corecte a publicului;

– Scăderea cu 75% a subvenției primite de partidele politice din partea statului român;

– Creșterea accesului la candidaturi, inclusiv prin scăderea numărului de semnături necesare;

– Introducerea interdicției de a candida pentru persoanele care au suferit condamnări penale. – G4media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.