166335 – 12092022 – Vladimir Putin l-a sunat pe Emmanuel Macron și a reclamat atacurile ale ucrainenilor la Zaporojie care ar putea avea „consecințe catastrofale”. Președintele francez i-a răspuns însă că ocupația rusă a centralei nucleare este de fapt ce compromite securitatea.
Convorbirea dintre președinții Rusiei și Franței, la inițiativa celui dintâi, a fost urmată de comunicate oficiale, în care fiecare parte și-a prezentat punctul de vedere.
Vladimir Putin a atras atenția că „atacurile constante ale ucrainenilor asupra sitului centralei Zaporojie ar ar putea duce la consecințe catastrofale”, potrivit unui comunicat al Kremlinului, citat de AFP. El a cerut ca Occidentul să facă presiuni asupra Kievului astfel încat „atacurile să inceteze imediat”.
Cei doi lideri s-au declarat pregătiţi pentru o „interacţiune nepolitizată” în această problemă, cu participarea Agenţiei internaţionale pentru energia atomică (AIEA), conform comunicatului Kremlinului.
De partea cealaltă, președinția franceză a transmis că Emmanuel Macron i-a spus liderului de la Kremlin că ocupația rusă a centralei nucleare de la Zaporojie este de fapt cea care compromite securitatea acesteia.
Președinția franceză, citată de Reuters, susține că Macron i-a cerut lui Putin să retragă armele grele și ușoare din centrală și i-a spus că Moscova ar trebui să respecte recomandările Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) pentru a asigura securitatea locului.
„Președintele va rămâne în contact cu președintele (Volodimir) Zelenski, precum și cu directorul general al AIEA și va vorbi din nou în zilele următoare cu președintele Putin, astfel încât să se poată găsi un acord care să garanteze securitatea la centrala electrică”, a precizat Palatul Elysee.
Discuția a avut loc la inițiativa Kremlinului.