166499 – 22092022 – Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) și Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (S.P.I.A.) din Republica Moldova au semnat ieri, 21 septembrie a.c., la Chișinău, Planul comun acțiune în domeniul prevenirii corupției, care va fi implementat, în perioada 9 decembrie 2022 – 11 octombrie 2023.
Cu ocazia semnării documentului de cooperare, a avut loc o întrevedere între Vladimir Viscun, șeful S.P.I.A. și directorul Direcției Prevenire, comisar-șef de poliție Mihăiţă Traian Bârlici, prilej de a reitera intențiile referitoare la extinderea colaborării în domeniul prevenirii și combaterii corupției, inclusiv privind lansarea unor proiecte noi, potrivit domeniului de competență.
Planul prevede o serie de activități preventive, ce se vor desfășura în comun, pe parcursul unui an, conform competențelor legale naționale ale partenerilor, printre acestea regăsindu-se:
- activități de formare comună la care să participe polițiștii de frontieră ai celor două state din punctele de trecere a frontierei Albița, respectiv Leușeni;
- activități de prevenire a faptelor de corupție destinate cetățenilor ce tranzitează cele două puncte de frontieră;
- schimb de bune practici în domeniul prevenirii și al luptei împotriva corupției organizate la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei al I.G.P.F. și Academia “Ștefan cel Mare”, ambele instituții din cadrul Republicii Moldova – M.A.I., respectiv în cadrul a două instituții din România – M.A.I., Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui și Școala de Formare Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră Iași.