Acasă Social Peste 300.000 de preșcolari și elevi din familii defavorizate vor primi ajutoare...

Peste 300.000 de preșcolari și elevi din familii defavorizate vor primi ajutoare pentru rechizite și îmbrăcăminte, în acest an școlar

DISTRIBUIȚI

166267 – 06092022Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), va acorda în acest an școlar ajutoare pentru rechizite și îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei preșcolarilor și elevilor din familiile defavorizate.

Numărul de beneficiari va fi de aproximativ 300.000 de copii din toate județele țării, iar ajutorul de 500 de lei va fi virat pe cardurile pentru sprijin educațional, conform prevederilor OUG nr. 133/2020.

Beneficiarilir eligibili care sunt deja în posesia cardurilor din anul școlar anterior li se vor vira ajutorul pentru haine și rechizite în cursul acestei luni, urmând ca, în cursul lunii octombrie, să fie distribuite și încărcate cardurile pentru noii beneficiari. Până în acest moment, au fost identificați elevi eligibili în 10.115 unități de învățământ din țară.

„Continuăm programul de sprijin adresat copiilor din categorii vulnerabile, prin care acordăm la începutul anului școlar un ajutor de 500 de lei pentru achiziționare de rechizite și haine, iar anul acesta numărul beneficiarilor este în creștere. După cum știm, în România rata abandonului școlar este cea mai mare din Uniunea Europeană, iar fondurile europene pot susține programe pentru a reduce acest fenomen care afectează mai ales copiii din mediile defavorizate. Împreună cu Ministerul Educației, facem toate eforturile ca elevii incluși în program să poată beneficia de acest ajutor încă din prima lună de școală”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

Vor beneficia de tichetul de 500 de lei:

  • Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
  • Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).

Stimulentul educațional se acordă, la cererea unuia dintre părinții elevului, înregistrată până la data de 10 septembrie la unitatea de învățământ la care elevul este înscris. Este important de precizat că această cerere trebuie însoțită de adeverința de venit aferentă lunii iulie 2022.

Cei care au deja card trebuie, de asemenea, să depună cerere, însoțită de adeverința de venit. Documentul trebuie semnat de același părinte care a depus cerea la începutul programului.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.

În anul școlar precedent, bugetul alocat Schemei naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați prevăzută de OUG nr. 133/2020 a fost de 122 milioane de lei, pentru 245.000 elevi din familii defavorizate, potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Măsurile de sprijin oferite de MIPE în această perioadă pentru sprijinirea persoanelor defavorizate

  1. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a început, la 1 iunie, procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”. Aproximativ 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, primesc aceste ajutoare, în valoare de 250 lei la 2 luni, până la finalul anului.

Până în acest moment, au fost virate deja două tranșe de câte 250 de lei. Mai multe informații despre program sunt disponibile aici — https://bit.ly/3QiE2FH.

2.Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura, în această toamna, livrarea unei noi tranșe de pachete cu alimente, finanțate din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD).

Primele ajutoare din POAD au fost livrate în ianuarie 2020, când persoanele din grupurile vulnerabile au primit alte 1,18 milioane de pachete. De atunci, au fost livrate patru astfel de tranșe. Mai multe informații despre categoriile de beneficiari care primesc produsele și lista alimentelor oferite sunt disponibile aici — https://bit.ly/3APDJfN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.