166465 – 28092022 – Președintele Agenției Naționale de Integritate, Florin Ionel Moise a primit ieri vizita de lucru a unei delegații din Bulgaria, având ca obiect schimbul de bune practici între Bulgaria și România, în domeniul anticorupție și al integrității.
Delegația Bulgariei a fost formată din reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Internelor, Parchetelor, Inspectoratului General al Consiliului de Miniștri, Comisiei pentru Combaterea Corupției și Confiscarea Bunurilor Ilegale (CACIAF), precum și reprezentanți ai Training & Research Point, un ONG specializat în crima organizată și probleme de corupție.
Cu acest prilej a fost prezentat cadrul instituțional și competențele Agenției în domeniul prevenirii și combaterii corupției prin mijloace administrative, precum și aspecte comune ale cadrului de integritate din cele două state vecine.
În cadrul vizitei de lucru la București, delegația din Bulgaria va efectua și alte vizite la instituții din domeniul anticorupție din România, precum Ministerul Justiției, Direcția Generală Anticorupție și Direcția Națională Anticorupție.