166354 – 13092022 – Președintele USR, Cătălin Drulă, a avut luni la Chișinău o întrevedere oficială cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, potrivit unui comunicat de presă. Cei doi au abordat situația economică și de securitate din regiune în contextul războiului din Ucraina.
O parte importantă a discuțiilor a fost cooperarea bilaterală, în special cea cu privire la criza energetică, precum și sprijinul ce poate fi acordat pentru accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Tot luni, Cătălin Drulă a avut o întâlnire cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu.
În toamna acestui an este preconizată o ședință comuna a parlamentelor României și Republicii Moldova, iar discuțiile s-au axat pe proiectele de cooperare bilaterală parlamentară.
Un aspect important a fost dezvoltarea infrastructurii de transport între România și Republica Moldova și cooperarea în domeniul energetic.