166418 – 16092022 – Militari răniți din lotul de ciclism al echipei Invictus România, alături de militari răniți din Marea Britanie, Slovacia, Ucraina și Ungaria participă, în perioada 17 – 20 septembrie, la evenimentul „Ștafeta Copacului Păcii”, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Păcii (21 septembrie).
Evenimentul de ciclism constă în parcurgerea unui traseu care pornește din localitatea Zvolen (Slovacia), trece prin Budapesta (Ungaria), Arad, Sibiu și ajunge la București unde, în mod simbolic, „Copacul Păcii” va fi plantat în Parcul Carol I în data de 21 septembrie.
Pasionații de ciclism din întreaga țară sunt invitați să se alăture plutonului începând de la intrarea în țară și să pedaleze alături de militarii răniți în cadrul „Ștafetei Copacului Păcii”, pe următoarele tronsoane:
– 19 septembrie, tronsonul Arad – Sibiu (277 km), ora de plecare estimată: 06.00: Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” – Păuliș (monument) – Lipova – Bârzava – Săvârșin (Palat Regal) – Zam- Ilia – Deva – Simeria – Orăștie – Sebeș – Miercurea Sibiului – Cristian – Sibiu (Zidul Cetății) – ora de sosire estimată: 18.00;
– 20 septembrie, tronsonul Sibiu – București (267 km), ora de plecare estimată: 06:00: Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” – Tălmaciu – Câinenii Mici – Țuțulești – Sălătrucu – Șuici – Valea Danului – Curtea de Argeș – Bascov – Găiești – Calea Victoriei – Parcul Carol – ora de sosire estimată: 18.00.
Fiind o cursă a prieteniei, participanții se vor sprijini reciproc pentru a îndeplini obiectivul de a aduce spiritul „Copacului Păcii” de la Zvolen la București. Bicicliștii vor pedala doar pe timp de zi, timp de patru zile consecutiv, cu o viteză de peste 25 de kilometri pe oră, având de parcurs aproximativ 1.000 de kilometri.
„Copacul păcii” este un proiect internațional care se concentrează pe promovarea prieteniei și înțelegerii între națiuni, cu scopul de a reuni oameni din întreaga lume. De la înființarea sa, în anul 2018, a fost implementat cu succes în 15 țări de pe patru continente.
Inițiativa „Copacul Păcii” a fost înființată la 100 de ani după încheierea Primului Război Mondial și este implementată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și Afacerilor Europene al Republicii Slovace. „Copacul Păcii” reprezintă oficial Republica Slovacă sub numele de marcă „Good idea Slovakia”.
Proiectul comemorează nu doar sacrificiul soldaților, ci și victimele dezastrelor naturale și ecologice. Această activitate reprezintă o oportunitate de a promova pacea la nivel mondial, prin sport, și de a reitera misiunea de menținere a păcii a militarilor noștri răniți care continuă chiar și după ce au trecut prin cele mai dificile momente din viața lor.
„Ștafeta copacului păcii” este un eveniment organizat de Armata Românie, Forțele Armate Slovace, Forțele Armate Ungare și asociația nonguvernamanetală slovacă „Servare et Manere”.