Acasă Cultura/Media Expoziția „Jandarmeria Română 1850 – 2020” la Muzeul Dunării de Jos Călărași

Expoziția „Jandarmeria Română 1850 – 2020” la Muzeul Dunării de Jos Călărași

DISTRIBUIȚI

166426 – 25092022 – Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Consiliul Județean Călărași, anunță deschiderea expoziției itinerante „Jandarmeria Română 1850 – 2020” la sediul Muzeului Dunării de Jos Călărași. Vernisajul va avea loc luni, 26 septembrie 2022, la ora 13ꓽ00.

     Muzeul Dunării de Jos Călărași este a unsprezecea instituție muzeală din România care găzduiește expoziția cu tematică militară. Aceasta a fost organizată mai întâi la Muzeul Național de Istorie a României, în anul 2020 și ulterior itinerată în 2021 la Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Județean Buzău, Muzeul Național al Banatului, Complexul Național Muzeal ‘’Curtea Domnească’’ Târgoviște, iar în 2022 la Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Banatului Montan, Muzeul Județean Satu Mare și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populată Maramureș.

Expoziția reprezintă rezultatul unei colaborări de succes dintre Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Jandarmeriei Române, Asociația RoMilitaria, Muzeul Dunării de Jos Călărași, Consiliul Județean Călărași și Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași „General de brigadă Barbu Pârâianu”.

Organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, expoziția își propune să aducă în atenția publicului istoria acestei instituții, care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă și contemporană a României. Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.

În cadrul expoziției vor putea fi admirate piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții militare, brevete, documente, fotografii, periodice de specialitate, elemente uniformologice și de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Jandarmeriei Române și al Asociației RoMilitaria, alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului „Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018”.

Un rol semnificativ la realizarea expoziției îi revine domnului Nicolae Adrian Alexe, muzeograf în cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, specialist în istoria Jandarmeriei Române și autor al cărții „Jandarmii și milițienii de la sate” publicată la editura ASTRA Museum din Sibiu în anul 2014.

Expoziția „Jandarmeria Română 1850-2020” va putea fi vizitată la Muzeul Dunării de Jos Călărași, în perioada 26 septembrie – 20 noiembrie 2022, de luni până duminică în intervalul orar 10:00-18:00.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.