Acasă Economie Criza energetică – test de educație financiară

Criza energetică – test de educație financiară

DISTRIBUIȚI

 166403 – 15092022 – Sondaj BestJobs: Angajații români, tot mai îngrijorați de costurile ridicate, privesc criza energetică drept un test de educație financiară. Optimizează bugetul, reduc consumul și plănuiesc economisiri. Totodată, vin mai des la birou, ca măsură de reducere a costurilor de acasă

Dacă anii anteriori au adus angajaților provocări sociale și sanitare, anul acesta a venit cu încercări financiare care au pus sub lupă capacitatea românilor de a-și gestiona eficient bugetul. După creșteri succesive ale inflației și sub impactul crizei energetice, 80% dintre angajații români au început să ia măsuri pentru a-și proteja bugetul, anticipând costurile din această iarnă. Astfel, un sfert declară că au început să pună bani deoparte în ultimele luni pentru a face față mai ușor cheltuielilor din perioada următoare, 13% spun că apelează la investiții pentru a-și diversifica sursele de venit, iar 10% au de gând să își ia un job suplimentar, part-time sau pe bază de proiecte, pentru a-și rotunji veniturile, potrivit celui mai recent sondaj BestJobs. În același timp, aproximativ 35% plănuiesc să eficientizeze cât mai mult posibil consumul de energie în lunile de iarnă, în timp ce doar 20% consideră că nu vor fi afectați financiar de creșterea costurilor.

Încă din februarie, rata inflației a continuat să crească, ajungând la 15,3% în august, potrivit Institutului Național de Statistică. În acest context, cei mai mulți dintre angajați au recurs la diverse soluții, dar doar 3% au spus că se vor baza pe măririle salariale oferite de angajator, pe care le-au negociat astfel încât să acopere nivelul inflației. Ceilalți iau în calcul optimizarea cheltuielilor astfel încât să le elimine pe cele inutile (37%), amânarea vacanțelor pentru perioade mai stabile (20%), reducerea ieșirilor în oraș (40%) și reducerea cumpărăturilor de haine (40%).

57% dintre angajații care lucrează remote vor merge mai des la birou pentru a reduce cheltuielile cu utilitățile

Contextul economic dificil îi forțează pe angajații obișnuiți cu munca remote să reevalueze mersul la birou. Pe lângă beneficiul de a lucra alături de colegi și de a participa fizic la întâlniri, mersul la birou are de acum și un avantaj privind reducerea facturilor lunare. Deși apar costurile de transport, mai mult de jumătate dintre angajații care lucrează în acest moment remote au spus că iau în calcul să lucreze mai des la sediul companiei, cu scopul de a reduce consumul utilităților în propria locuință, în timp ce 33% plănuiesc să îi ceară angajatorului buget pentru compensarea facturilor, iar 20% vor lua nicio măsură în acest sens.

„Criza energetică anunțată ne pune în fața unei noi provocări, inclusiv în dinamica de pe piața muncii. Presiunea pe care angajații o resimt asupra bugetelor îi fac să ia în calcul noi soluții. Din fericire, cei mai mulți dintre angajații care își desfășoară munca remote au la dispoziție posibilitatea de a merge la birou și de a reduce astfel consumul utilităților acasă, mai ales în lunile de iarnă, când vor veni și facturile la încălzire. Așadar, vedem o creștere a muncii în format hibrid, dar preponderent de la birou, ceea ce nu poate decât să îi bucure pe angajatori. În prezent, pe platforma BestJobs, 1 job din 5 este încadrat la mod de lucru hibrid”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.

Potrivit datelor de pe platforma BestJobs, deși oferta de joburi remote s-a menținut de la începutul anului în jurul valorii de 12% din total, joburile hibrid au crescut tot mai mult, ajungând în august la aproape 20%.

Cheltuielile pentru starea de bine a oamenilor, cel mai puțin afectate de optimizarea bugetului

Pentru a face față facturilor crescute la utilități, angajații români au în plan să reducă, în primul rând, cumpărăturile de gadget-uri, electronice și electrocasnice de mari dimensiuni sau produse neesențiale (33%). Ulterior, vor tăia de pe listă costurile cu îmbrăcămintea și încălțămintea (23%), dar și pe cele alocate ieșirilor în oraș (10%) și comenzilor de mâncare (10%). Cu toate acestea, obiceiurile care aduc cel mai mult confort și îmbunătățesc starea de spirit rămân ultimele pe lista tăierilor: serviciile de streaming filme și muzică (3%), abonamentul la sală sau bazin de înot (3%), dar și bugetul de cheltuieli pentru sărbătorile de iarnă (3%).

Sondajul a fost efectuat în perioada 27 august – 11 septembrie pe un eșantion de 1.272 utilizatori de internet din România.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.