Acasă Politic Bogdan Aurescu la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre...

Bogdan Aurescu la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

DISTRIBUIȚI

 16645720092022  –  Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 19 septembrie 2022, la reuniunea informală a miniștrilor de externe din statele membre ale UE, organizată în marja săptămânii la nivel înalt a celei de-a 77-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU (AG ONU).

Miniștrii de externe UE au abordat subiectul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și gestionarea efectelor globale ale acesteia și au urmărit coordonarea eforturilor UE și ale statelor membre în demersurile diplomatice de combatere a narativului rus care vizează statele terțe afectate de consecințele războiului din Ucraina.

Ministrul român de externe a informat în legătură cu evoluțiile recente în sprijinul acordat de România în exportul de cereale din Ucraina prin porturile românești, amintind că circa 4 milioane de tone au tranzitat deja România.

De asemenea, ca parte a acțiunilor complexe desfășurate de România în sprijinirea gestionării crizelor multidimensionale care afectează Ucraina și Republica Moldova, oficialul român a informat în legătură cu rezultatele foarte bune ale primei reuniuni a Trilateralei miniștrilor de externe în formatul România–Ucraina-Republica Moldova, care a fost inaugurată la Odesa, la 15 septembrie 2022, la care au participat și miniștrii energiei din cele trei state (https://www.mae.ro/node/59617).

Ministrul de externe Bogdan Aurescu a reiterat, totodată, importanța continuării susținerii Ucrainei și a presiunii asupra Rusiei, inclusiv prin adoptarea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În același timp, a subliniat necesitatea continuării izolării Rusiei în forurile multilaterale.

A subliniat, de asemenea, sprijinul României în combaterea dezinformării și narativelor rusești, în baza Planului de acțiune al UE privind consecințele geopolitice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei asupra statelor terțe și a prezentat succint acțiunile desfășurate deja de țara noastră în plan bilateral, precum și cele planificate în cadrul săptămânii la nivel înalt a AG ONU.

Astfel, a menționat rezultatele discuțiilor din cursul zilei cu cinci miniștri africani ai afacerilor externe (https://www.mae.ro/node/59644) subliniind așteptările statelor africane pentru acordarea de sprijin de către Uniunea Europeană pentru a face față crizei alimentare declanșate de Rusia.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, totodată, poziția cu privire la necesitatea demilitarizării urgente a zonei din jurul centralei nucleare de la Zaporizhzhia.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.