Acasă Economie Autoritatea Vamală și companiile de tutun continuă să coopereze pentru combaterea contrabandei

Autoritatea Vamală și companiile de tutun continuă să coopereze pentru combaterea contrabandei

DISTRIBUIȚI

 166305 – 08092022  – Autoritatea Vamală Română și companiile JTI, BAT și PMI au reînnoit astăzi Protocoalele de Cooperare pentru combaterea comerțului ilegal cu țigarete. Conform documentelor, părțile semnatare vor conveni asupra celor mai eficiente modalități de cooperare cu scopul de a preveni și identifica încălcări ale legislației vamale și fiscale referitoare la traficul și comerțul ilicit cu țigarete și alte produse din tutun, precum și de a îmbunătăți reglementările legale în materie.

„Traficul ilicit cu țigarete și produse din tutun este un fenomen global, complex și constituie o amenințare permanentă pentru concurențialitatea pieței legale, interne și europene, de natură să afecteze substanțial bugetul de stat consolidat al fiecărui Stat Membru, interesele financiare ale Uniunii Europene și, în egală măsură, comerțul licit cu țigarete. Traficul ilicit cauzează pierderi financiare importante, care se datorează neachitării taxelor vamale, precum și a altor taxe, inclusiv taxa pe valoarea adăugată (TVA) și accize. Astăzi, Autoritatea Vamală Română și companiile de tutun JTI, BAT și PMI au reînnoit Protocoalele de colaborare semnate în 2014, fiind stabilit un cadru general pentru intensificarea eforturilor comune de a preveni și combate contrabanda cu produse din tutun, fabricarea, comerțul și distribuția ilegală a produselor din tutun contrafăcute, precum și pentru stabilirea modalităților de colaborare și a schimbului de informații și asistență. Experiența operativă ne-a arătat că traficul ilicit cu produse accizabile este un fenomen ce poate fi combătut eficient prin colaborare și parteneriat. Astfel, ultimele date ale companiei de cercetare Novel arată că piața neagră a țigaretelor a înregistrat în iulie un nou minim istoric, de 6,1%. Acest rezultat a fost obținut și datorită acțiunilor specifice desfășurate de Autoritatea Vamală Română, atât prin forțe proprii, cât și în strânsă colaborare cu alte autorități de aplicare a legii, precum și cu mediul de afaceri. În primele șapte luni ale anului 2022, echipele de supraveghere și control vamal de la nivel central, regional și local au confiscat un număr de 10,42 milioane de țigarete și peste 27 de tone de tutun de narghilea”, a declarat Bogdan Lari Mihei, Președintele Autorității Vamale Române.

 „Documentul reînnoit astăzi reprezintă un cadru pentru continuarea programelor pe care le avem în derulare, precum și pentru viitoare proiecte comune. JTI a fost prima companie de tutun care a semnat un Protocol pentru combaterea contrabandei în anul 2005, mai întâi cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, apoi în anul 2008 cu Autoritatea Națională a Vămilor, respectiv în 2014 cu Direcția Generală a Vămilor. Peste 50 de câini special instruiți pentru depistarea drogurilor, produselor din tutun și a numerarului au fost donați de JTI în ultimii doisprezece ani Autorității Vamale. În 2013, am semnat un Protocol de Cooperare cu Poliția de Frontieră, reînnoit în anul 2018, iar în 2019  JTI a donat echipamente de ultimă generație necesare monitorizării frontierelor. De asemenea, din anul 2010 derulăm anual, în parteneriat cu autoritățile de aplicare a legii, campanii publice de informare a publicului despre efectele negative ale comerțului ilegal asupra societății și economiei. Campaniile publice au fost extinse în ultimii doi ani și în Republica Moldova. Vom continua să furnizăm autorităților partenere suport logistic, sprijin pentru echipele canine mobile specializate în depistarea tutunului, drogurilor și numerarului, precum și pregătire de specialitate în vederea identificării țigaretelor contrafăcute”, a declarat Armand Tănase, Public Affairs Manager, JTI Romania.

 „Nivelul minim istoric al pieței negre de 6,1% înregistrat în luna august este un rezultat al eforturilor comune ale autorităților și industriei, iar principalul efect sunt contribuțiile mai mari la bugetul de stat. Pe fondul reducerii nivelului contrabandei, în anul 2021 BAT a fost pentru al doilea an consecutiv cel mai mare contribuabil la bugetul de stat cu circa 11 miliarde de lei plătiți sub formă de taxe și accize, o creștere de 10% față de anul precedent. Totuși, traficul ilicit continuă să reprezinte un risc serios la adresa dezvoltării economice și a siguranței comunităților. Pentru a veni în sprijinul autorităților, în anul 2017 am creat platforma StopContrabanda.ro, un punct unic de informare care centralizează date din întreaga țară privind evoluția capturilor de țigarete. Vom continua să susținem eforturile Autorității Vamale Române prin campanii de informare despre efectele severe ale contrabandei asupra comunităților și a siguranței consumatorilor și prin parteneriate solide cu toate autoritățile cu atribuții în domeniul combaterii traficului ilicit. Totodată, salutăm recentele modificări legislative aduse Codului Vamal în domeniul combaterii traficului ilicit de produse din tutun, o măsură necesară pentru susținerea eficientă a eforturilor autorităților în domeniu, precum și modificările recente ale Codului Fiscal, prin care a fost creat un calendar de creștere predictibilă a accizelor pentru toate categoriile de produse din tutun. Un nivel scăzut al pieței ilicite, un cadru fiscal predictibil și echilibrat și un mediu economic sustenabil reprezintă condiții esențiale pentru continuarea investițiilor noastre în economia românească.”,  a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice pentru Europa Centrală și de Sud în cadrul BAT.

„Semnarea acestui Protocol arată încă o dată importanța colaborării între sectorul public și cel privat în combaterea traficului ilicit cu produse din tutun. Rezultatele acestei colaborări se pot vedea în minimul istoric de 6,1% întregistrat de România în ceea ce privește contrabanda cu țigarete. La acest succes au contribuit și politicile fiscale echilibrate ale statului român în domeniul produselor din tutun. Calendarul de creștere treptată și moderată a accizei la produsele din tutun, adoptat recent de către Guvern, susține lupta împotriva traficului ilicit, iar România trebuie să fie un promotor al acestor politici fiscale echilibrate la nivel european. Lupta împotriva comerțului ilicit reprezintă o prioritate pentru Philip Morris International. O dovadă în acest sens este programul PMI IMPACT: în 2016 am alocat 100 de milioane de dolari acestei inițiative globale care sprijină proiecte care combat comerțul ilicit. Până în prezent, 48 de milioane de dolari au fost alocate pentru implementarea a 60 de proiecte în 30 de țări, inclusiv în România.”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

Potrivit datelor colectate la nivel național de compania de cercetare Novel, piața neagră a țigaretelor a scăzut la un nou record istoric, la 6,1% în iulie comparativ cu 7,1% în luna mai. Procentul reprezintă cel mai mic nivel înregistrat din anul 2008, de la demararea cercetării comerțului ilegal cu produse din tutun.

În 2021, companiile de tutun au virat la bugetul statului peste 19,85 miliarde lei, în creștere cu 13% față de 2020.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.