Acasă Economie ANPC monitorizează piața furnizorilor de energie electrică din România

ANPC monitorizează piața furnizorilor de energie electrică din România

DISTRIBUIȚI

16645820092022  –  În contextul creșterii numărului de reclamații înregistrate de la consumatori în ceea ce privește modul de calculare a facturilor la energie electrică, din ultima perioadă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a demarat deja o serie de acțiuni de control, la nivelul întregii țări, în acest domeniu, ca urmare a unei tematici naționale, în acest sens.

Controalele comisarilor ANPC se derulează la furnizorii de energie electrică și verifică modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în ceea ce privește calcularea facturilor emise de aceștia către consumatorul-persoană fizică, în ultima perioadă.

Menționăm că, pentru a putea stabili dacă reclamațiile sunt fondate sau nu, comisarii ANPC analizează cu mare atenție toate documentele necesare, în fiecare caz în parte.

De aceea, reamintim consumatorilor că procedura pe care îi rugăm să o urmeze, atunci când au o nemulțumire legată de modul în care a fost realizată factura de consum, presupune să ia, mai întâi, legătura cu operatorul economic care furnizează acest serviciu, iar dacă acest dialog sau informațiile primite nu sunt satisfăcătoare, pentru consumator, acesta să completeze formularul de sesizare de pe site-ul instituției, www.anpc.ro .

În cazul în care consumatorii au aviz de deconectare și se consideră nedreptățiți, îi invităm să completeze formularul de sesizare de pe site-ul www.anpc.ro, cu caracter urgent.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.