Acasă Economie ANAF a adus, în opt luni, 246 de miliarde de lei la...

ANAF a adus, în opt luni, 246 de miliarde de lei la bugetul de stat

DISTRIBUIȚI

 166432 – 26092022  – Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a declarat că, în acest an, instituţia pe care o conduce a adus la bugetul de stat peste 240 de miliarde de lei, iar până la finalul anului estimează să aducă o sumă totală de peste 370 de miliarde de lei, relatează news.ro

Prezent la Digi24, Heiuş a explicat că ANAF face controale la persoane fizice care au diferenţe mari între venitul declarat şi cel realizat, iar până acum, cea mai mare diferenţă între cele două a fost depistată la o persoană fizică din Timişoara, care trebuie să achite statului peste un milion de lei.

Întrebat dacă ANAF a fost concentrată în acest an să aducă venituri la buget, Lucian Heiuş a explicat că acesta este atribuţia de bază a ANAF.

„Atribuţia de bază a ANAF este să asigure veniturile necesare funcţionării statului. Nu ştiu dacă anul acesta a fost un an mai special decât altul, este un an mai greu pe partea de cheltuieli. Îmi este teamă că la sfârşitul anului să începem să avem şi noi nişte probleme pe partea de venituri, ţinând cont de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Avem un război la graniţele noastre, există o criză energetică la nivel mondial care a venit după o criză pandemică care a dat peste cap economiile din întreaga lume, dar eu sunt mulţumit că ANAF a reuşit, cel puţin în primele 8 luni, să asigure sursele financiare necesare, stabilite prin legile bugetare”, a precizat Heiuş.

Lucian Heiuş a prezentat suma adusă de ANAF la bugetul de stat în primele 8 luni ale acestui an.

„Dacă ne comparăm cu veniturile realizate anul trecut, avem o creştere de 22,4 la sută, ca indice nominal, iar 12,5 ca indice real, ţinând cont şi de inflaţie şi creştere economică. Practic, în 8 luni de zile am reuşit să aducem la bugetul de stat 246,2 miliarde de lei, iar ca urmare a ultimei rectificări bugetare, până la finalul anului, total încasări pe care trebuie să le realizeze ANAF se cifrează undeva în jur de 375,9 miliarde de lei”, a declarat Heiuş.

Întrebat, de asemenea, despre controalele pe care ANAF le face la persoane fizice care aveau diferenţe între veniturile reale şi cele declarate, şeful ANAF a explicat că Direcţia care face aceste controale este înfiinţată de 11 ani.

„Am intensificat controalele începând de la 1 iulie, pe acest domeniu de activitate. Legislaţia şi Direcţia generală de verificare a veniturilor persoanelor fizice a funcţionat de vreo 11 ani, deci nu a fost un lucru nou, dar acest tip de controale s-au făcut mai timid. Este foarte greu, am observat că există persoane fizice care îşi permit nişte cheltuieli care nu sunt în corelaţie cu veniturile pe care ei le realizează. Aşa a apărut această Direcţie, care la început a fost ca o mare revoluţie în ANAF, dar care s-a stins treptat şi a ajuns să facă un număr redus de controale la nivel anual”, a afirmat Heiuş, citat de news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.