Acasă Social Ajutor financiar pentru tinerii care vor să devină părinți, dar nu pot...

Ajutor financiar pentru tinerii care vor să devină părinți, dar nu pot din cauza infertilității

DISTRIBUIȚI

166290 – 08092022  –  A fost aprobat ajutorul financiar pentru tinerii care vor să devină părinți, dar nu pot din cauza infertilității, anunță ministrul Familiei, Gabriela Firea.

”Ajutăm fiecare cuplu sau femeie singură cu 15.000 de lei pentru decontarea procedurilor pentru obținerea unei sarcini. Până la finalul anului avem fonduri pentru 2.500 de proceduri, iar de anul viitor decontăm 10.000! Până aici a fost un drum complex, uneori mai lung decât ne-am fi dorit. Am reușit împreună și le mulțumesc pentru implicare vicepremierului Sorin Grindeanu, miistrului Finanțelor, Adruan Câciu, ministrului Justiției Cătălin Predoiu,u, ministrului Muncii Marius Constantin Budăi, prelședintelui Consiliului Economic și Social, Bogdan Simion.

Mă bucur că pentru acest proiect a existat consens în coaliția de guvernare. Am avut susținere politică din partea președintelui PSD și a Camerei Deputaților, Marcej Ciolacu, dar și din partea președintelui PNL, premierul Nicolae=Ionel Ciucă. De asemenea, nu vă ascund, președintele României Klaus Iohannis a susținut acest proiect din prima clipă.

România trece printr-o criză demografică fără precedent. Anul trecut s-au născut cei mai puțini copii din ultimul secol, sub 180.000. Anul 2022 se anunță la fel de rău, în primele cinci luni fiind deja cu 20% mai puține nașteri. Trebuie să punem cu toții umărul la a opri acest declin în care am intrat.

Cu ajutorul colegilor din Ministerul Muncii, am gândit un program social pentru a veni în sprijinul tinerilor care nu pot deveni părinți cu un ajutor financiar pentru achitarea cheltuielilor procedurilor de fertilizare in vitro.

Vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 și 45 de ani. Creșterea vârstei vine în urma discuțiilor cu specialiști în obstetrică-ginecologie, cu organizațiile importante din domeniul infertilității și la solicitarea a sute de femei.

Pentru fiecare procedură desfășurată într-o unitate sanitară autorizată de pe teritoriul României decontăm maximum 15.000 de lei. În plus, acest ajutor poate fi oferit doar pentru maximum trei proceduri în fiecare an, doar dacă există indicația specialistului în domeniul infertilității.

Ne propunem decontarea a 10.000 de proceduri pe an, la nivel național, începând cu 1 ianuarie 2023.

Pentru acest an, avem fondurile necesare pentru decontarea a 2.500 de proceduri.

Avem experiența programului pe care l-am derulat în București, în mandatul de primar general. S-au născut peste 500 de copii și alte câteva sute de sarcini sunt în evoluție. Din păcate, actuala conducere a Primăriei Capitalei nu a mai considerat proiectul o prioritate și nu a mai alocat fonduri.

Specialiștii din Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse și din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale lucrează deja la normele de aplicare ale programului aprobat, astăzi, de Guvern. În zilele următoare, vom oferi detalii despre criterii de acordare ale ajutorului, ce documente sunt necesare și unde pot fi depuse dosarele. Va exista o procedură foarte clară”, a scris Firea pe pagina sa de Facebook.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.