Acasă Economie Salariile bugetarilor vor fi mărite cu diferența de un sfert până la...

Salariile bugetarilor vor fi mărite cu diferența de un sfert până la grila din 2022

DISTRIBUIȚI

 166020 – 18082022 – Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a publicat , în transparenţă decizională, o nouă variantă a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede că toţi bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii Salarizării vor primi o pătrime din diferenţa între suma prevăzută în această grilă şi salariile în plată.

Practic, Guvernul a decis să retragă ordonanța de urgență prin care salariile unor bugetari urmau să crească cu până la 50% începând din luna august, după ce Consiliul Economic și Social a decis că măsura ar fi discriminatorie. Drept urmare, toți bugetarii vor primi până la urmă o majorare de salarii, dar cu diferența de un sfert până la grila din 2022.

Noul proiect de ordonanță de urgență nu mai include creșterile salariale de 25%, respectiv 50% pentru unii angajați din ministere și care lucrează cu fonduri europene.

„Se propune adoptarea prezentului proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului care prevede următoarele măsuri: La Articolul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (…), cu modificările ulterioare, se introduc următoarele prevederi: acordarea, prin excepţie de la prevederile alin.(1), începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021; acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022”, se menţionează în Nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Potrivit documentului, aplicarea acestor prevederi se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite.

Măsura este motivată prin faptul că actuala criză generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici, iar în lipsa unor măsuri concrete şi rapide „s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă”.

Prima variantă a proiectului, publicată în transparenţă în 6 august, prevedea şi că personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică beneficiază, începând cu luna august 2022, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022. Totodată, varianta iniţială a proiectului de act normativ acorda o majorare a salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Ministerului Culturii şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, personalul din cadrul instituţiilor aflate din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, precum şi al serviciilor publice deconcentrate ale acestor ministere, şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică.

Proiectul mai propunea ca personalul prevăzut la art.5 alin.(1) din O.U.G. nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare, să beneficieze de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 50%.

Executivul nu preciza care era impactul bugetar ale acestor creșteri salariale.

Iar Consiliul Economic și Social a decis că măsura ar fi discriminatorie, deoarece doar o parte din angajații bugetari primesc aceste creșteri salariale de până la 50%.

Și celelalte instituții care nu beneficiau de creșterea suplimentară prin această ordonanță ar fi depus de asemenea amendamente pentru a primi majorări.

Majorările salariale pentru bugetari trebuiau să intre în vigoare de la 1 iulie, însă Parlamentul a decis să includă și parlamentarii și primarii printre beneficiarii creșterilor salariale. Drept urmare, legea a fost atacată la Curtea Constituțională, unde încă nu a fost dezbătută. Acesta este motivul pentru care Guvernul venise cu o ordonanță de urgență de majorare a lefurilor bugetarilor. – Stiri.tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.