Acasă Social Administratie Reparații la acoperișul Arenei Naționale

Reparații la acoperișul Arenei Naționale

DISTRIBUIȚI

 165889 – 05082022 – Primăria Municipiului București a atribuit contractul pentru repararea acoperișului retractabil al Arenei Naționale, deteriorat din cauza faptului că acesta nu a fost operat în mod corespunzător și de personal specializat.

Contractul a fost încheiat în urma procedurii de achiziție publică lansată în SEAP de Primăria Capitalei, iar societatea câștigătoare este AUROCON ROMANIA SRL.

Prin această procedură, stadionul va beneficia de servicii de reparații, mentenanță și întreținere pentru acoperișul retractabil și tabela electronică, precum și alte servicii asociate, precum servicii de instruire a personalului autorizat pentru administrarea și operarea Arenei Naționale, care va fi instruit pentru întreținerea și operarea acoperișului retractabil și a cubului video.

În baza contractului, acoperișul va fi operat doar de personal calificat și instruit, iar mentenanța preventivă și reparațiile vor asigura integritatea acestuia și buna funcționare în perioadele de exploatare.

AUROCON ROMANIA SRL are peste 25 de ani de activitate în domeniu și a realizat proiecte internaționale importante precum automatizarea acoperișurilor mobile pentru Stadionul BC Place – Vancouver, Canada, Dubai Mall – Dubai, Emiratele Arabe Unite, castelul Josefsburg – Kufstein, Austria, arenele de tenis Rothenbaum – Hamburg, Germania.

Contractul este valabil până la sfârșitul anului, cu posibilitatea de prelungire prin act adițional pentru 4 luni în anul 2023, iar valoarea acestuia este de aproximativ 1,9 milioane lei fără TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.